Anul școlar 2024-2025. O nouă disciplină în licee

Elevi. Sursă foto: Freepik

Anul școlar 2024-2025  vine cu o nouă materie pentru elevii din clasele a X-a și a XI-a. Este vorba despre disciplina Educație pentru media, care îi va ajuta pe elevii din Republica Moldova să identifice și să combată dezinformarea și să înțeleagă mai bine modul în care îi influențează informația. De asemenea, noua materie îi va ține la curent cu cele mai recente tendințe și riscuri asociate rețelelor sociale.

Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI) a transmis, referitor la conținut, că acesta a fost actualizat pentru a ține pasul cu noile schimbări și evoluții în domeniu.

Manualul a fost elaborat de Dr. în filologie Loretta Handrabura și Natalia Grîu, experte în educație. Acesta a fost actualizat în baza curriculumului la disciplina Educație pentru media, la treapta liceală, aprobat în anul 2019, și este destinat profesorilor și elevilor din clasele a X-a/a XI-a.

Anul școlar 2024-2025. Disciplina Educație pentru media este opțională

Educație pentru media. Sursa foto: cji.md

CJI a anunțat că va oferi gratuit manualele actualizate profesorilor și profesoarelor care predau disciplina opțională Educație pentru media. Profesorii pot prelua manualele toate cele trei trepte de învățământ – primară (în versiune ROM și RUS), gimnazială (în versiune ROM și RUS), liceală (în versiune ROM) – de la sediul CJI (str. Șciusev, nr. 53).

Până în prezent, Centrul pentru Jurnalism Independent a instruit 253 învățătoare, 208 de profesori și profesoare de la treapta gimnazială și 277 de pedagogi de la treapta liceală. Disciplina opțională Educație pentru media este predată în școlile din Republica Moldova din anul 2017, fiind inclusă în Programul-cadru al Ministerului Educației și Cercetării al Republicii Moldova la toate cele trei trepte de învățământ – primar, gimnazial și liceal.

Versiunea pdf a noului manual poate fi accesată și descărcată AICI. Volumul pentru treapta liceală în limba rusă este în proces de actualizare.

Manualul a fost actualizat în cadrul proiectului „Avansarea educației mediatice și sprijinirea mass-media din Republica Moldova”, susținut de Suedia și implementat de Internews în Moldova. Programul își propune să contribuie la creșterea unui sector media divers.