Scrierile vremii oferă o mulţime de date, unele dintre ele uitate, ori neştiute,  despre Ion Creangă, scriitorul care a făcut din copilărie permanenţa amintirii. Din cuprinsul „Amintirilor din copilăpie” reiese, printre altele, cât efort a depus elevul Creangă de a urma şcolile vremurilor şi de a îndeplini visul mamei sale, care dorea să îl vadă preot.

Act istoric

Astfel, din anul 1860 până-n septembrie 1872, Ion Creangă a slujit, ca diacon, la mai multe biserici ieşene. După cum notează arhim.Mihail Daniliuc (doxologia.ro), „firul epic al capodoperei sale literare autobiografice se termină cu plecarea la Seminarul Teologic din Iaşi. Ce s-a întâmplat după aceea cu viaţa copilului bălai cu ochi albaştri ne spun documentele şi opisurile vremii, aflate în arhivele unor instituţii cu care Ion Creangă a avut tangenţă. În bună parte, acestea au fost adunate în câteva volume de profesorul Constantin Parascan, cel mai avizat biograf al scriitorului”.

Anul hirotonirii lui Ion Creangă a coincis cu Unirea Principatelor de la 24 ianuarie 1859. „Deşi un act istoric cu urmări fericite pentru naţia română, nu toţi au privit-o cu ochi buni. Însuşi Mitropolitul Moldovei, Sofronie Miclescu a ezitat la început, ca apoi să susţină unirea. Nefiind de acord cu schimbările lui Cuza, s-a văzut surghiunit la Mănăstirea Slatina, unde a murit, la scurt timp. A urmat legea secularizării averilor mănăstireşti”, subliniază arhiman. Mihail Daniliuc. Decretul domnitorului a fost primit cu multe proteste de către numeroşii clerici greci din capitala Moldovei. O parte din ei având funcţii în administraţia bisericească, a cântărit greu în luarea unor decizii, precum în cazul diaconului Creangă: „Nesupusul” îşi exprimase public dezaprobarea faţă de „iezuismul” fanariot (după cum afirma mai târziu într-un articol unde înfiera amestecul grecilor din Biserică).

Un rol important

Domnitorul îl numea pe Calinic Miclescu Mitropolit al Moldovei prin decret, pe baza controversatei Legi pentru numirea de mitropoliţi şi episcopi eparhioţi în România (11 mai 1865).
În februarie 1866, Alexandru Ioan Cuza abdica, act urmat de proclamarea ca domnitor a principelui Carol de Hohenzollern. În aprilie 1866 a avut loc mişcarea antiunionistă de la Iaşi, în cadrul căreia un rol important l-a jucat Mitropolitul Calinic Miclescu, nepot al răposatului Sofronie, succesor al său în scaunul Mitropoliei Moldovei. La 3 aprilie 1866, în curtea Mitropoliei şi a Palatului Roznovanu (actuala Primărie) s-a adunat poporul, „agitat de boierul Teodor Boldur-Lăţescu cu scopul de a obţine o anulare a actului Unirii”. Mitropolitul Calinic „a semnat declaraţia separatistă, binecuvântând participanţii la mişcarea secesionistă apoi, în fruntea acestora, a plecat cu crucea-n mână, în sunetele clopotelor, spre palatul domnesc, unde se afla un membru al locotenenţei instituite după abdicarea lui Cuza, Lascăr Catargiu”. Cel din urmă a ordonat armatei să intervină în forţă. Urmările? 16 morţi şi peste 30 de răniţi din rândurile soldaţilor şi peste o sută de morţi dintre „răzvrătiţi”. „Pe vlădica însuşi îl atinseseră gloanţele; diaconul Ion Creangă, alături de alţi tovarăşi, l-a salvat cu greu, ascunzându-l într-un imobil învecinat zonei de conflict”. Mitropolitul s-a întâlnit în taină cu Titu Maiorescu, care l-a convins să se predea. A fost dus la Mănăstirea Sfântul Spiridon, apartamentul de la Mitropolie i s-a sigilat şi s-au efectuat numeroase arestări în rândul rebelilor.

Se lua decizia

„De ce a semnat Calinic Miclescu caterisirea lui Creangă?”, întreabă arhim.Mihail Daniliuc. „Ştim din istorie că prinţul Carol I l-a iertat pe împricinatul mitropolit. După suspendarea din funcție în perioada aprilie-iunie 1866, Calinic Miclescu a fost repus în scaun, iar în 1868 l-a găzduit pe Prinţul Carol I în cadrul vizitei sale la Iaşi. Bănuim că încercatul vlădică trebuia să se desolidarizeze de toţi participanţii la revolta separatistă. Cazul Creangă putea constitui un bun prilej în acest sens, deşi, aşa cum am afirmat deja, tânărul diacon, alături de alţii, i-a salvat viaţa”.
Carenţele de comunicare, influenţele grecilor, conflictele cu administraţia Mitropoliei, plus multe altele au dus la un deznodământ nefericit: la 8 octombrie 1871 se lua decizia: „diaconul Ion Creangă să fie oprit de la lucrarea diaconiei pentru totdeauna, iar de se va nevoi a se îndrepta dând legale probe întru aceasta să fie iertat”. La un an de la pronunţarea primei sentinţe, prin care i se lăsa o portiţă de scăpare, Creangă nu doar că nu a arătat nici o dovadă de îndreptare, ci a lepădat ţinuta clericală, ocupându-se de o afacere cu tutun! Astfel, membrii Consistoriului luau o hotărâre categorică, excluzându-l „definitiv din rândul clericilor pe diaconul Ion Creangă”. Mitropolitul Calinic semnează hotărârea la 10 octombrie 1872, act ce încheie legătura lui Creangă cu lumea eclesiastică.

Te-ar putea interesa și: