Anul acesta, Ucraina așteaptă peste două miliarde de dolari de la FMI

Așteptările autorităților de la Kiev de la Fondul Monetar Internațional sunt mari. La fel și îngrijorările instituției financiare cu privire la implementarea reformelor și combaterea corupției în Ucraina.

Anul acesta, Ucraina așteaptă peste două miliarde de dolari de la FMI. Informația vine de la guvernatorul Băncii Naționale a Ucrainei, Kirilo Șevcenko.

Este vorba de un împrumut acordat în trei tranșe, în valoare totală de 2,2 miliarde de dolari.

Declaraţiile guvernatorului Băncii Naționale ucrainene arată în premierăcare sunt aşteptările autorităţilor de la Kiev de la FMI, după reluarea discuțiilor în luna decembrie.

Anul trecut, programul de asistență cu FMI a fost oprit. Principalul motiv au fost îngrijorărilor instituţiei financiare internaţionale cu privire la ritmul reformelor în Ucraina, scrie Agerpres.

Și nu numai ale FMI. Au fost destule cancelarii occidentale care au criticat lentoarea reformelor din Ucraina.

Anul acesta, Ucraina așteaptă peste două miliarde de dolari de la FMI. Guvernatorul Băncii Naționale spune că Ucraina își îndeplinește angajamentele față de FMI

„Ne aşteptăm la trei tranşe, în valoare de 500 milioane DST fiecare, adică un total de aproape 2,2 miliarde de dolari în acest an, iar restul în 2022”, a declarat declarat Șevcenko.

Recesiune din cauza COVID-19

FMI a aprobat , în iunie 2020, un program în valoare de cinci miliarde de dolari pentru susţinerea economiei Ucrainei. Țara a intrat în recesiune din cauza pandemiei COVID-19.

Guvernatorul ucrainean a fost întrebat dacă autorităţile de la Kiev se aşteaptă să primească bani de la FMI până la sfârșitul primului trimestru.

„Lucrările misiunii FMI continuă. Pe baza rezultatelor din cursul acestei săptămâni, vom avea o imagine mai clară cu privire la acordurile care vor fi convenite”, a spus Șevcenko.

Șevcenko a spus că Banca Naţională a Ucrainei îşi îndeplineşte angajamentele asumate faţă de FMI.

Guvernatorul a încercatsă calmeze îngrijorările referitoare la independenţa băncii central. Temerile au ieşit în evidenţă anul trecut când precedentul guvernator a demisionat citând interferenţele din mediul politic.

Kirilo Șevcenko a mai informat că, anul acesta, guvernul de la Kiev intenţionează să emită eurobonduri în valoare de aproximativ 2,4 miliarde de dolari.

„Există un nou optimism pe pieţele internaţionale. Sperăm că acest optimism nu va ocoli Ucraina”, a spus Șevcenko.

În luna ianuarie, Banca Naţională a Ucrainei a menţinut dobânda de referinţă la minimul istoric de 6%, în pofida creşterii inflaţiei. Care potrivit prognozelor NBU va urca până la 7% în 2021, comparativ cu o ţintă de aproximativ 5%.

Șevcenko a subliniat că, în termeni reali, dobânzile sunt negative, deoarece sunt sub rata inflaţiei, în încercarea de a stimula creşterea economică.

Însă, Banca Naţională a Ucrainei este pregătită să majoreze dobânda pentru a readuce inflaţia în limitele intervalului de variaţie ţintit, a precizat Șevcenko.