Antonescu: Sunt mulțumit că am făcut alianța cu PC și PSD. Am fost și rămân anticomunist
- Clarice Dinu
- 3 aprilie 2011, 21:27
Crin Antonescu se declară ”mulțumit” de încheierea alianței cu PC și PNL, susținând că a fost și va rămâne ”anticomunist” cu toată ”campania propagandistică a actualei puteri”.
”Sunt mulţumit că am făcut această alianţă cu dumneavoastră, cu PC şi cu PSD. Campania propagandistrică a actualei puteri nu mă intimidează cu nimic. Am fost şi rămân anticomunist”, a susținut astăzi liderul PNL Crin Antonescu, în discursul rostit la Congresul extraordinar al PC. El a apreciat că alianța PNL-PSD-PC este ”o vastă construcție politică fără precedent pentru că România trece printr-o situația făcră precedent”. ”Avem cea mai coruptă, incompetentă și mincinoasă putere de la Partidul Comunist şi până astăzi. (...) Noi, PNL şi PC, suntem de dreapta în România şi păcatul PDL şi al lui Traian Băsescu nu este că nu sunt de dreapta, ci că sunt hoţi, incompetenţi, mincinoşi”, a mai spus Antonescu. Constantin: Criza nu o să dispară cu PDL la guvernare Atacul la adresa puterii a fost susținut și de președintele PC, Daniel Constantin, care a afirmat că sfârșitul crizei nu o să vină atâata vreme cât PDL este la guvernare.
”Domnul Boc vorbeşte în fiecare week-end ca o placă stricată, repetând aceleaşi lucruri: că ei sunt cei mai buni, că am ieşit din criză, că sunt salvatorii acestei naţiuni. Nu poţi să ceri respectul românilor spunându-le triumfător că pe 31 martie ieşim din criză. (...) Criza nu o să dispară cu PDL la guvernare. Nu avem nevoie de un guvern Băsescu-Boc, care se conduce după politica 'nu avem bani, luăm de la Fondul Monetar Internaţional”, a spus Constantin.