Antonescu, atac la candidații care l-au învins: Finala horror se apropie

Antonescu, atac la candidații care l-au învins: Finala horror se apropieCrin Antonescu. Sursa foto: captură video

Fostul candidat la prezidențiale, Crin Antonescu, a anunțat că va merge la vot, dar a lansat un atac extrem de dur la adresa celor doi politicieni care l-au învins în primul tur al prezidenialelor.

Acesta consideră că în România va fi un restart de duminică și că țara va avea un fals președinte. El a spus că România nu mai are partide și că va fi dificil.

Antonescu nu știe pe cine să aleagă

„Finala “horror” se apropie. Voi merge la vot, dar mi-e greu să aleg. Probabil că voi vota, dar nu voi alege. Coteria securisto-propagandistică a ultimilor 20 de ani își poate asigura victoria, încă o dată, fără ștampila mea. Nu o va avea niciodată. Pentru ei nu contează, desigur, pentru mine – da, contează enorm.

De luni încolo, indiferent de rezultat, totul în România va fi la restart.

Nicușor Dan

Nicușor Dan. Sursa foto: Captură video

Nu vom avea decât un fals președinte („protejatul” lui Georgescu sau non-entitatea N. Dan, o ficțiune manevrată abil, ca la alba-neagra). Nu mai avem lideri. Cu N. Dan va continua festivalul jenant al transgenderilor politici, cu sforile la vedere. Cu Simion, rapsozi “populari” autorizați vor îngâna același cântec rânced al anilor 1980.

George Simion

George Simion. Sursa foto: facebook / George Simion

Nu mai avem partide. PSD nu și-a putut duce, din două încercări, candidatul în turul 2, iar acum nu are opțiune oficială. PNL – blocat într-o schimbare de sex care durează de vreo zece ani – susține, desigur, “necondiționat” băiatul bun, dar… sub camuflaj, ca să nu-l compromită.

USR – un pâlc de scandalagii profitori, aroganți, răsfățați și profund incapabili de guvernare și administrație – s-au dat în spectacol în plină campanie prezidențială. Și, dincolo de faptul că sunt, pentru moment, politrucii-șefi ai “operațiunii Nicușor”, nu pot, chiar împinși la putere, să devină un partid real”, a spus Antonescu.

Totul se va schimba de duminică

Fostul candidat a mai spus că România va trebui să-și redefinească și să-și apere identitatea, libertatea și viitorul. Crin Antonescu a afirmat că de duminică va trebui reinvetată polica autentică și va reclădită democrația.

Politica va trebui reinventată

„După ce probabilii câștigători își vor împărți servicii, parchete și televiziuni, România de dincolo de ecranele propagandei va trebui să o ia de la capăt. Va trebui să-și redefinească și să-și apere identitatea, libertatea, viitorul. Partide noi (cu sau fără nume vechi), lideri noi, “născuți, nu făcuți”, valori, idei, doctrine.Într-un cuvânt, va trebui reinventată politica autentică.

Pentru că suntem aici, astăzi, din acest motiv: în România, zece ani, nu s-a mai făcut politică. S-a simulat. Din spaima și frustrarea celor care vor pierde, vor trebui reclădite politica și democrația.

Ar putea fi, aceasta, o șansă de refacere a unității românilor, spulberată demult. Pentru că, de fapt, duminică, 18 mai, toți vom pierde, plătind un deceniu de simulacru, minciună, impostură și lașitate.

Orice ar fi, așadar, România – înainte!”, a mai spus Crin Antonescu pe Facebook.