După douăzeci de ani de amnezii şi tergiversări, Legea lustraţiei se află faţă în faţă cu prima oportunitate reală de adoptare: Camera Deputaţilor a acceptat să introducă proiectul pe ordinea de zi şi să-l voteze cu prioritate. Lustraţia promite zece ani de funcţii publice eliberate de activiştii şi călăii dictaturii comuniste reconvertiţi în promotori şi reprezentanţi ai democraţiei postdecembriste. Cele două decenii puse între 1990 şi 2010, plus o serie de argumente juridice, ridică însă o întrebare: nu cumva e prea târziu?

La mijlocul săptămânii, vestea s-a rostogolit neaşteptat: preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, şi-a asumat data de 20 mai 2010 ca termen limită pentru votarea în legislativ a proiectului lustraţiei. Primul efect: a 78-a zi de greva foamei a fost şi ultima pentru Teodor Mărieş, preşedintele Asociaţiei 21 Decembrie şi omul decisiv din spatele procesului de convingere a autorităţilor române de oportunitatea iniţiativei.

Povestea e mai veche şi aţi mai citit-o în presa centrală: revoluţionarul Mărieş se afla de unsprezece săptămâni în greva foamei, pentru că doar această ultimă formă de protest mai rămăsese la îndemână pentru a forţa autorităţile să elibereze copii după cele mai sensibile dosare ale României postdecembriste: ale Revoluţiei şi ale mineriadei din iunie ‘90.  La capătul celor 78 de zile de greva foamei, sute de mii de file conţinând rechizitorii, declaraţii şi rezoluţii juridice au poposit deja în sediul Asociaţiei 21 Decembrie. La începutul lui martie, Teodor Mărieş declara că va renunţa la protest doar în momentul în care ultimele file desecretizate din dosarele cerute vor intra pe poarta ONG-ului.

O promisiune l-a convins însă pe să renunţe la greva foamei. Visul de două decenii al revoluţionarilor rămaşi departe de structurile puterii poate deveni curând realitate. Celebrul punct 8 de la Timişoara, îmbrăcat acum în hainele unui proiect legislativ, e destinat votului parlamentar până pe 20 mai. Ar putea fi reparaţia istorică fundamentală: la două decenii de la “Duminica Orbului”, foştii purtători de vorbe, interese şi funcţii ai Partidului Comunist eliminaţi din viaţa publică.

Teodor Mărieş

Însă, dincolo de aspectul moral al dezbaterii, proiectul legislativ care va intra în malaxorul Camerei Deputaţilor ar putea fi lovit de nulitate. O serie de argumente juridice pot lipi eticheta inutilului de o promisiune venită, poate, prea târziu.

VINOVĂŢII PAUŞALE

Legea care îl “demite de drept” pe Traian Băsescu Proiectul de lege a lustraţiei care va fi supus votului deputaţilor până pe 20 mai 2010, conform promisiunii avansate de Roberta Anastase, este cel de-al patrulea de acest gen în istoria legislativă postcomunistă şi a trecut prin filtrul Senatului la mijlocul lui 2006.

Procesul de legiferare s-a desfăşurat astfel: iniţiatorii legii (Mona Muscă-Eugen Nicolaescu-Viorel Oancea-Adrian Cioroianu) au depus proiectul la Senat, de aici a mers mai departe în cinci comisii de specialitate, pentru a fi adoptat, într-un final, de Camera superioară a Parlamentului. Decizia finală se afla însă în curtea Camerei Deputaţilor, forul decizional în această speţă. Un for ale cărui sertare închid de patru ani proiectul lustraţiei.

Între varianta iniţială a proiectului şi cea adoptată de Senat sunt câteva diferenţe semnificative. EVZ a făcut un sumar al celor mai importante. Ele dezvăluie punctele slabe ale proiectului şi necesitatea ca proiectul actual să sufere modificări fundamentale înaintea unei eventuale adoptări. Iată diferenţele:

• Forma propusă: "cadre cu funcţii de conducere în aparatul central al PMR, PCR, UTM, UTC"; forma adoptată: "cadre cu funcţii de conducere în aparatul central şi local al PMR, PCR, UTM, UTC"
• Forma propusă: "membrii Consiliului de Stat, ai Consiliului de Miniştri şi ai Mării Adunări Naţionale"; forma adoptată: "membrii Consiliului de Stat şi ai Consiliului de Miniştri"
• Forma propusă: "procurorii generali, procurorii generali adjuncţi, procurorii şefi, procurorii şefi adjuncţi, preşedinţii şi vicepreşedinţii instanţelor judecătoreşti civile şi militare de la toate nivelurile"; forma adoptată: "preşedintele şi preşedinţii de secţii ale Tribunalului Suprem, procurorul general şi adjuncţii săi; judecătorii şi procurii care au colaborat în orice fel cu securitatea sau cu orice alte servicii secrete române"
• Forma propusă: "ambasadorii, miniştrii plenipotenţiari şi asimilaţii acestora, precum şi reprezentanţii corpului diplomatic din străinătate"; forma adoptată: "şefii misiunilor diplomatice, consulare şi comerciale române din străinătate şi adjuncţii acestora"

O scurtă survolare a menţiunilor de mai sus dezvăluie păcatul fundamental al proiectului legislativ: fundamentale, în ecuaţia lustrării, nu sunt acţiuni ideologice cu implicaţii morale/penale precise, ci funcţii publice în aparatul comunist pe care percepţia publică le echivalează cu privilegii de tip nomeclaturist. O lege nu poate opera însă cu astfel de instrumente.

Abuzurile comunismului şi epurările “democratice” Punctele nevralgice ale proiectului legii lustraţiei care va intra în dezbaterea deputaţilor mai sunt de găsit şi în referatele întocmite de comisiile de specialitate din Senat. Acestea, deşi au aprobat proiectul, au înaintat şi o serie de sugestii pentru reformularea conceptelor legislative. Astfel, Consiliul Legislativ al Senatului notează că "deşi este incontestabil că regimul comunist a generat numeroase abuzuri, acum este de reflectat dacă un stat de drept ar putea să promoveze o culpabilizare globală, făcută pe criterii politice, împotriva unor categorii de cetăţeni. Ar însemna să nu se ţină seama de celelalte elemente ale răspunderii decât acela de a fi ocupat una din funcţiile enumerate. Or, este greu de susţinut de ce aceste persoane ar trebui să suporte consecinţe care, în mod normal, se pot produce numai în urma unei condamnări penale. În plus, o culpabilizare colectivă ar avea ca efect o nesocotire a prezumţiei de nevinovăţie, ceea ce ar fi periculos prin precedentul pe care l-ar crea". Mai mult, doar "interzicerea accesului şi îndepărtarea din instituţiile publice a acelor persoane cu privire la care există certitudinea că au participat nemijlocit la suprimarea drepturilor omului, la instrumentarea unor dosare politice, la persecutarea pe motivul luptei de clasă, ar permite că argumentele aduse împotriva unui astfel de proiect să fie înlăturate". Cu alte cuvinte, proiectul are nevoie de claritate, iar aplicarea sa de acţiuni ideologice documentate. Nu doar apartenenţa unei persoane la o structură de putere a statului comunist poate decide irevocabil excluderea de la participarea în viaţa publică democratică. Obligaţia: proceduri contra ideologie  În acest sens, Comisia juridică a Senatului avansează premisele unui proces desfăşurat la CEDO, între statul leton şi un fost oficial KGB “lustrat”, notând că “analizând cazul, Curtea a arătat că o astfel de măsură ar fi fost justificată şi proporţionată în timpul primilor ani după înlăturarea regimului comunist, când, fără îndoială, nou-instauratele structuri încă mai puteau fi ameninţate de alunecarea către totalitarism, iar astfel de restricţii ar fi fost de natură a înlătura un astfel de risc. Aceasta măsură ar fi fost circumscrisă conceptului de “democraţie capabilă de a se apăra singură". După trecerea însă a unei perioade mai lungi de timp, nu se mai poate invoca un caracter preventiv pentru o astfel de măsură şi este necesar să se analizeze alţi factori ca, de exemplu, comportamentul grav al persoanei respective din perioada avută în vedere”. Nici procedurile prevăzute în proiectul legii lustraţiei pentru cazurile în care eventualii “lustrabili” deţin funcţii publice nu sunt suficient de clare pentru a contura pozitiv destinul legislativ al proiectului. Scrie, negru pe alb, într-un alt raport remis Senatului: “De exemplu, situaţia preşedintelui României nu se poate conforma procedurilor propuse de iniţiativă legislativă (demiterea de drept) deoarece pentru această funcţie se prevede în Constituţie o procedură specială de suspendare din funcţie, respectiv punere sub acuzare”. Concluzia simplă este că, deşi voinţa politică poate trece proiectul lustraţiei prin Camera Deputaţilor, validându-i puterea legală, nenumărate procese ar putea avea câştig de cauză în faţa prevederilor juridice extrem de labile. Chiar fostul preşedinte al Curţii Europene pentru Drepturile Omului (CEDO) de la Strasbourg, Luzius Wildhaber avertiza, în cadrul unei întâlniri din aprilie 2006 cu judecătorii Curţii Constituţionale, asupra posibilului val de procese împotriva României care ar putea veni pe turnanta adoptării unei legi imperfecte a lustraţiei.