Anticapitalism în pielea goală, la Washington. 200 de protestatari arestaţi în California

În jur de 200 de militanţi ai mişcării anticapitaliste Occupy DC, unii fără veşminte, au manifestat, aseară, în faţa unui mare hotel din Washington, unde se aflau importante oficialităţi, care participau la un dineu, între care şi preşedintele Barack Obama şi soţia sa Michelle, informează AFP.

Manifestanţii protestau faţă de preconizata desfiinţare a campusului ilegal instalat în McPherson Square de lângă Casa Albă. În pofida frigului iernii, protestatarii din primele rânduri erau dezbrăcaţi, iar femeile îşi scriseseră cu carioca pe piept cuvintele "libertate de expresie".

National Park Service (Administraţia parcurilor, monumentelor şi obiectivelor istorice) i-a anunţat, vineri, pe protestatari că, începând de săptămâna viitoare, va desfiinţa campusul din piaţa McPherson. La Washington, mişcarea anticapitalistă, declanşată în septembrie anul trecut, la New York, Occupy Wall Street, cuprinde Occupy DC, în piaţa McPherson, şi Occupy Washington DC în Freedom Plaza, ambele în apropierea Casei Albe. Recent, autorităţile, care au tolerat acţiunile acestei mişcări, au dat dovadă de nervozitate la Washington, ultimul bastion al protestelor, după evacuarea militanţilor din piaţa Zuccotti din New York. Ciocniri cu forţele de ordine la Oakland Un marş în care protestatarii doreau să ocupe o clădire nelocuită din Oakland, California, s-a transformat într-o confruntare cu forţele de ordine, ieri, în urma căreia trei ofiţeri de poliţie au fost răniţi şi 200 de oameni arestaţi.

Ciocnirile au început ieri după-amiază, când demonstranţii au plecat în marş spre Centrul de Conferinţe Henry J. Kaiser, a anunţat poliţia, care a precizat că oamenii au început să dărâme baricadele ridicate în zona şantierului de construcţii.De altfel, ei au dat foc drapelului american, în faţa primăriei. Forţele de ordine au cerut dispersarea mulţimii, dar protestatarii au distrus echipamentele şi gardurile din zona de construcţie, susţin poliţiştii. Ei spun că au fost atacaţi cu sticle, ţevi de metal, pietre, spray-uri, dispozitive improvizate explozive şi torţe aprinse. Ofiţerii au răspuns cu gaze lacrimogene şi grenade fumigene, arestând 20 de persoane. Majoritatea arestărilor au avut loc seara, când grupuri mari de oameni s-au adunat în faţa sediului Organizaţiei YMCA din centrul Oakland, un grup de protestatari reuşind să pătrundă în clădirea primăriei.