Antenție la drum! Restricţii de circulaţie pe autostrăzile A1 şi A2 din cauza unor lucrări

Antenție la drum! Restricţii de circulaţie pe autostrăzile A1 şi A2 din cauza unor lucrări

Centrul Infotrafic al Poliţiei Române anunță, marți, că au fost impuse mai multe restricții de circulație pe autostrăzile A1 Bucureşti-Piteşti, A2 Bucureşti-Constanţa şi DN5, în judeţul Ilfov, din cauza unor lucrări.

Astfel, începând cu ora 6.00, pe autostrada A2, pe sensul de mers Bucureşti - Constanţa, au loc lucrări de reparaţii între kilometrii 12 şi 36, iar poliţiştii fac apel către şoferi să respecte limitele de viteză şi să circule cu atenţie în zona respectivă.

Pe varianta de ocolire Alexandria, la kilometrul 1+410 metri, la intersecţia cu DJ504 Alexandria - Vulpeşti (drumul judeţean către Piteşti), au loc lucrări de amenajare a unui sens giratoriu. Astfel, se vor institui următoarele restricţii de circulaţie: la km 1+410 (intersecţia cu DJ 504) se va circula pe un singur sens de mers, alternativ, dirijat (prin semafoare şi piloţi de circulaţie); DJ504 Alexandria - Vulpeşti se închide pe tronsonul cuprins între DN6 şi varianta de ocolire Alexandria, ruta ocolitoare fiind DN6 - sens giratoriu - varianta de ocolire Alexandria.

În același timp, pe autostrada A1, pe sensul de mers Bucureşti - Piteşti, la kilometrul 35+500 de metri, se vor executa lucrări în zona podului (alternativ, pe benzile unu sau doi). Lucrări similare se vor desfăşura pe parcursul săptămânii următoare şi la kilometrul 114, pe prima bandă a sensului de mers către Bucureşti, potrivit Infotrafic.