Spectatorii s-au obișnuit cu scenele de scandal care se petrec în fiecare ediție a show-lui de la „Ferma”, unde de multe ori, unele vedete se dau în stampă.
În ultima ediție, cea de joi, spectatorii au fost văzut o scenă, însă, de un ridicol rar întâlnit. Anna Lesko și-a dat în petec aruncând cu vorbe greu de suportat către „servitorul” Paul Diaconescu. Așa cum era de așteptat, reacțiile ei au fost asemenea unui boomerang, deoarece, chiar dacă Mihaela Rădulescu a premiat-o pentru sinceritate, spactatorii au fost cu adevărat corecți și au taxat-o așa cum trebuia.
Cum a început totul Paul Diaconescu a fost „servitor” la Ferma s-a trezit de la 6, ocupându-se de animale și de casă. După 3-4 ore s-a trezit și Anna Lesko, care a început să-i dea ordine, uitând că acesta este doar un show de televiziune. Totuși, Paul, cu mult bun simț, i-a îndeplinit „poruncile” , până când acesta i-a răspuns „mă mai gândesc” cu privire la o nouă solicitare.
Atât i-a trebuit Annei Lesko, ce l-a făcut cu ou și cu oțet, bârfindu-l cu ceilalți concurenți, în special cu George Burcea.
La un moment dat, vedeta, după jigniri în rafală la adresa lui Paul, i-a spus acestuia „să nu se mai plângă” sau că nu e bărbat, acuzându-l chiar că nu respectă o femeie, din cauza replicii sale cu privire la valul de solicitări din partea vedetei.
Iată doar o parte dintre comentariile care au curs la fel ca ordinele și jignirile vedetei la adresa lui Paul, în rafală:
„Doamne ce teatrală ești... periculoaso”
„Te crezi vreo regină, ordine îi dai celui pe care-l plătești, nu lui Paul. Fă tu, nu-i cere altuia. Să-ți fie rușine!”
„Ce ți-a dat George și ție de ați luat-o pe arătură așa urât?”
„Te-ai cam dus”
„Să-ți fie rușine de lucrurile urâte pe care le-ai făcut”
„Ați tăbărât pe săracul Paul ca hienele tu și Burcea... urât”
„Urât caracter, mai ales pentru o femeie”
„Ce răutate ai în tine, zace în tine multă răutate, zace în tine multă răutate, nu ești învățată să ți se dea peste nas, dar cine mai ești și tu, măi Anna Lesko?”
„Ce e mă cu golăneala asta, ce e cu vulgaritatea asta?”
„Bineînțeles că de aia ești încă singură, nu te-a suportat niciun bărbat. Ți-ai arătat adevărat față: cea de scorpie. Nu meriți respect din partea nimănui, la cum ai vorbit cu Paul.”
„Urâtă femeie, prefăcută și figurantă. Te crezi mai șmecheră ca Paul, dar de fapt ești o (...). Îți placi să ai sclavi și să le faci viața grea, scorpie.”
„Vai, și cât te stimam, ești praf”
„Doamne, ce scârbă de femeie ești, te admiram până în seara asta”
Și acestea sunt doar o parte din comentariile care curgeau pe secundă, după scena de la Pro TV, potrivit dcnews.ro