Actrița de la Hollywood, Angelina Jolie, a sugerat că are în vedere o mutare în politică. Într-un interviu acordat programului BBC Today, ea a spus că ar fi respins ideea acum 20 de ani, dar acum ar merge acolo unde este nevoie.
"M-aș putea duce în politică", a declarat starul de cinema. Și nu exclude să candideze pentru Casa Albă. Actrita, în vârstă de 43 de ani, intervievată de BBC, a declarat că este convinsă că a contribuit în acest sens, subliniind angajamentul său umanitar.
Aşadar, Angelina Jolie, nu a exclus un viitor în politică sau chiar o participare la provocarea nominalizării din partea democraţilor pentru viitoarele alegeri prezidențiale din 2020.
Angelina Jolie ar putea fi prima femeie președintă a Statelor Unite?
Ipoteza este în prezent încă foarte departe de a deveni realitate, dar concret este faptul că diva, una dintre cele mai cunoscute de la Hollywood, a lăsat o portiţă deschisă, declarându-se gata să intre în politică: Dacă mă întrebai acum 20 de ani, aş fi râs", a spus jurnalistului. "Întotdeauna am spus că merg acolo unde este nevoie de mine. Nu ştiu dacă sunt potrivită pentru politică. Dar întotdeauna am glumit că nu ştiu dacă am vreun schelet în dulap".
Referindu-se la rolul său ca reprezentant special al ONU pentru refugiați și un angajament ca activist pentru drepturile omului, actrița a declarat ar fi capabilă să lucreze atât cu guvernele cât și cu armata. "Sunt într-o poziție foarte interesantă și cred că pot face multe lucruri".
În cele din urmă, presată de intervievator, care a sugerat prezența actriței pe lista celor 30-40 de personalități care ar putea candida pentru nominalizarea democraților la Casa Albă, Angelina a negat, mulțumind interlocutorul său. În interviu, starul de la Hollywood, a vorbit de asemenea despre preocupări ca mamă în supravegherea activităților copiilor ei pe rețelele sociale.