Guvernul cancelarului Angela Merkel vrea să continune restricțiile în Germania și pentru luna aprilie.
Guvernul federal condus de Angela Merkel vrea să prelungească şi în aprilie restricţiile antiepidemice în vigoare în Germania din cauza valului al treilea al epidemiei, indică un document guvernamental obţinut duminică de France Presse.
Având în vedere 'dinamica actuală a infectărilor accelerată de variantele COVID-19', se prevede 'prelungirea' în aprilie, până la o dată ce rămâne a fi stabilită, a tuturor restricţiilor de deplasare în vigoare, se spune în document, care va servi luni drept bază de lucru la reuniunea pe acest subiect între şefa guvernului şi liderii landurilor.
Restricţiile erau prevăzute până la sfârşitul lunii martie.
Potrivit Institutului Robert Koch, rata de incidenţă a infectărilor la 100.000 de locuitori pe ultimele 7 zile a depăşit duminică pragul simbolic de 100 la nivel naţional, ajungând la 103,9, care ar trebui, în principiu, să declanşeze noi restricţii.
Documentul provenit de la cabinetul cancelarului spune că 'trebuie evitate contactele în interiorul' clădirilor 'în măsura posibilului, din cauza riscului crescut de infectare'.
În companii, este necesar ca o mare parte a lucrului să se desfăşoare de la domiciliu, iar angajaţii care trebuie să fie prezenţi ar trebui să poată face 'cel puţin două teste rapide pe săptămână'.
Proiectul deschide posibilitatea ca landurile să testeze 'modele temporare' pentru a 'deschide spaţii individuale ale vieţii publice', stabilind drept criteriu de acces 'rezultate negative la teste' şi urmărirea contacţilor prin aplicaţie mobilă.
Călătoriile peste graniţe trebuie să fie, în continuare, 'limitate la minimum', şi să fie combinate cu carantina şi obligativitatea unui test înainte de revenirea în Germania.
Guvernul le-a cerut încă de miercuri germanilor să fie 'responsabili' şi să renunţe la călătoriile pe insula spaniolă Mallorca în timpul vacanţei de Paşte, în ciuda ofertelor numeroase ale companiilor aeriene.
Merkel vrea și vaccinul rusesc Sputnik V
Cancelarul german a declarat vineri că este pregătită să primească vaccinul de la AstraZeneca, în ciuda suspendării timp de câteva zile din cauza unor rare şi grave coagulări de sânge la persoanele vaccinate, fără legătură cu serul.
Ea a mai precizat vineri că ţara este pregătită să comande vaccinul rusesc Sputnik V dacă Agenţia Europeană a Medicamentului îl aprobă.