Angela Merkel şi preşedintele Germaniei, Joachim Gauck, vor fi prezenţi la finala Campionatului Mondial

Cancelarul Germaniei, Angela Merkel, şi preşedintele Joachim Gauck şi-au anunţat prezenţa la finala Campionatului Mondial din Brazilia, unde echipa naţională a Germaniei s-a calificat marţi seară.

"Preşedintele Joachim Gauck şi cancelarul Angela Merkel se vor deplasa în Brazilia în perioada 12-14 iulie. Ei vor asista la finala Cupei Mondiale de la Rio de Janeiro, care va avea loc duminică", se arată în comunicatul preşedinţiei Germaniei, potrivit mediafax.ro.

Pentru Angela Merkel, aceasta ar fi a doua prezenţă în Brazlia, cu ocazia competiţiei, ea participând şi la meciul disputat de Germania împotriva Portugaliei, din grupe. Atunci, nemţii au câştigat cu scorul de 4 la 0. După acel meci, pe internet a început să circule o poze care o înfăţişa pe Angela Merkel într-un selfie, împreună cu jucătorul Lukas Podolski.

Angela Merkel a fost prezentă la câteva meciuri ale echipei şi în anul 2006, atunci când competiţia a fost organizată în Germania.

Germania s-a calificat în finala Campionatului Mondial din Brazilia după ce a umilit reprezentativa ţării gazdă, scor 7 la 1.