Angela Merkel, lecție importantă pentru UE: Viitorul României e în joc. „Să găsim un compromis”

Angela Merkel, lecție importantă pentru UE: Viitorul României e în joc. „Să găsim un compromis”

Cancelarul german Angela Merkel s-a aflat, vineri, 15 octombrie, la o întâlnire cu premierul Belgiei, Alexander De Croo, susținută la Bruxelles. În conferința de presă susținută ulterior, cancelarul a avertizat Uniunea Europeană (UE) că disputele trebuie rezolvate prin discuții, mai puțin în fața instanței, deși, uneori, astfel de cazuri sunt inevitabile. În mijlocul conflictelor, pare că se află și România, despre care vice-ministrul Justiției din Polonia a spus că are o viziune diferită asupra dreptului cetățeanului față de alte state.

„Noi toţi suntem state membre ale Uniunii Europene, ceea ce înseamnă că avem datoria să încercăm întotdeauna să găsim un compromis, fără a renunţa la principiile noastre, desigur”, a declarat Angela Merkel, după întâlnirea cu premierul Belgiei, făcând referire la disputele purtate între oficialii de la Bruxelles și Polonia, după ce Curtea Constituțională a statului a decis că dreptul național primează celui european.

Angela Merkel: Conflictele se rezolvă prin comunicare

„Cred că este timpul să discutăm mai în profunzime cu guvernul polonez asupra modului în care să depăşim problemele”, a spus ea. „Desigur, este corect ca din când în când cazurile să fie rezolvate de Curtea Europeană de Justiţie (CJUE)”, a precizat cancelarul Germaniei.

Cu toate acestea, Angela Merkel, care își va părăsi funcția imediat după formarea unei noi coaliții de guvernare ca urmare a alegerilor din luna septembrie, s-a arătat „îngrijorată” de numărul dosarelor care se află pe rolul CJUE. Viitorul guvern din Germania va fi „proeuropean” și va transmite astfel un „mesaj important” pentru alte ţări membre ale UE, a mai spus Angela Merkel.

Contre între UE și Polonia. România nu scapă de acuzații

Poziția cancelarului german vine în contextul unor dispute majore între oficialii de la Bruxelles și Polonia, pe tema respectării statului de drept, după ce Tribunalul Constituțional a decis că dreptul polonez primează celui european, făcând referire la câteva articole care se află în „incompatibilitate” cu Constituția națională. Nici țara noastră nu pare să fie, însă, pe lista albă.

Vice-ministrul Justiției din Polonia, Sebastian Kaleta, a publicat pe rețelele de socializare mai multe postări în care spune că „sentința Tribunalului Constituțional polonez corespunde pozițiilor tribunalelor altor țări” membre ale Uniunii Europene (UE), oferind drept exemplu Germania, Spania și România.

„Suntem într-un moment crucial, am putea spune că suntem la o cotitură în istoria UE. Democraţia este pusă la încercare – cât de mult vor da înapoi naţiunile europene în faţa acestei uzurpări desfăşurate de unele instituţii ale UE?”, a spus premierul Poloniei, Mateusz Morawiecki, în contextul conflictelor cu UE.