Cancelarul german Angela Merkel a avut astăzi o convorbire telefonică cu preşedintele român Traian Băsescu în cursul căreia a subliniat că principiile fundamentale ale statului de drept au fost încălcate în mod inacceptabil, potrivit unui comunicat remis de executivul de la Berlin.
UPDATE 2: Purtătorul de cuvânt al Administraţiei Prezidenţiale, Bogdan Oprea, a precizat, urmare a acuzaţiilor unor lideri USL, că preşedintele Traian Băsescu nu a solicitat nicio convorbire nici unui şef de stat sau de guvern pe subiectul situaţiei actuale din România. UPDATE 1: Vicepreşedintele Camerei Deputaţilor, Viorel Hrebenciuc, a declarat că nu Angela Merkel a fost cea care l-ar fi sunat pe Traian Băsescu pentru a se informa cu privire la situaţia din România, ci Preşedintele a fost cel care s-a "milogit" de cancelarul german. "Cancelarul Angela Merkel a avut, azi, o convorbire telefonică detaliată cu preşedintele Traian Băsescu. În centrul discuţiilor s-au aflat evoluţiile interne actuale din România. Remarcile preşedintelui Băsescu au confirmat îngrijorările guvernului federal. Cancelarul federal consideră inacceptabil când într-o ţară a Uniunii Europene sunt încălcate principiile fundamentale ale statului de drept", adaugă comunicatul. "Uniunea Europeană se sprijină pe valori comune: toate regimurile trebuie să le respecte, iar aceasta este valabil şi pentru cel român", potrivit aceluiaşi text.
"Cancelarul federal a subliniat că va susţine Uniunea Europeană să adopte toate consecinţele necesare. Acestea ar putea fi luate săptămâna viitoare după discuţiile planificate ale premierului Ponta la Bruxelles", conchide mesajul. "Suspendarea preşedintelui Băsescu vineri şi organizarea unui referendum s-au desfăşurat într-un mod care încalcă principiile de bază statului de drept şi cu ignoarea instituţiilor constituţionale", a subliniat şi purtătorul de cuvânt al executivului german Steffen Seibert într-un alt comunicat. Berlinul speră că guvernul de la Bucureşti "va restabili încrederea în ţara sa şi respectul pentru statul de drept", a subliniat oficialul german. CITIŢI ŞI:
- Postul public austriac ORF: România se îndreaptă cu paşi rapizi spre SUSPENDAREA din UE
- REACŢII DURE DIN UE. "Cer suspendarea votului României în Consiliul European"
- Expert anticorupţie: "Este o lovitură de stat dată de jurişti!"
- În urma semnalelor internaţionale, Ponta se jură că nu se va atinge de Parchet, DNA sau ANI
- Ce riscă România: cea mai gravă sancţiune din UE!
- Presa europeană vorbeşte despre "epurare bolşevică" în România