Cancelarul german, Angela Merkel, a fost desemnată miercuri Personalitatea Anului 2015 de către revista americană Time, care a salutat capacitatea sa de a face față' provocărilor survenite în Europa pe tot parcursul anului, deşi a fost intens criticată chiar şi de colegi de partid din cauza politicii pe care a promovat-o în criza refugiaţilor.
Într-un comunicat publicat miercuri, redactorul-șef al revistei, Nancy Gibbs, a evocat reacția dnei Merkel față de criza din Grecia, cea a migranților și răspunsul său în fața amenințării grupării Stat Islamic.
Angela Merkel a fost prima pe lista scurtă a finaliștilor, care i-a mai inclus pe liderul organizației jihadiste Stat Islamic, Abu Bakr al-Baghdadi, și pe candidatul republican la Casa Albă, Donald Trump, conform Reuters.