Cancelarul german Angela Merkel a picat testul de geografie. Invitată la o lecţie deschisă, la una din şcolile internaţionale europene din capitala germană, la care a fost dezbătută problema migraţiei, Merkel nu a putut să localizeze corect din prima oraşul Berlin pe hartă, potrivit agenţiei de presă UNN.
La un moment, mai mulţi dintre elevii prezenţi au arătat pe hartă oraşele în care s-au născut ei şi părinţii lor, propunându-i şi cancelarului german să marcheze pe hartă Hamburgul, oraşul unde s-a născut (17 iulie 1954).
Nu se ştie însă din ce motiv, Merkel a decis să înceapă cu Berlinul, actuala capitală germană.
În faţa hărţii, cancelarul federal s-a fâstâcit vizibil şi a conturat cu markerul undeva pe teritoriul Federaţiei Ruse, în zona Republicii Komi (la vest de Munţii Urali). Cu puţin ajutor, Merkel a reuşit abia dintr-a doua încercare să localizeze corect Berlinul.
Este adevărat că harta avea doar conturate elementele topografice, fără a include însă şi denumirea locurilor.