Activitatea Instituției Prefectului județului Buzău va fi paralizată, începând de luni, 10 aprilie. Angajații vor intra în grevă generală și nu vor mai asigura activitatea cu publicul.
La Prefectura Buzău, angajații sunt nemulțumiți de faptul că protestele lor, de până acum nu au avut efectele scontate, drept pentru care au decis să intre în grevă generală.
Oamenii vor veni la locul de muncă dar nu vor mai face nimic. În plus, principalele servicii care au activitate cu publicul vor fi închise.
Reprezentanții sindicatului care îi reprezintă pe angajații de la Instituția Prefectului județului Buzău se plâng că salariile lor sunt foarte mici, raportate la alte categorii de personal bugetar, din alte instituții publice.
”Sindicatul va desfăşura o grevă generală. Ca revendicări principale amintesc în primul rând transferarea angajaţilor din funcţii teritoriale la funcţii de stat, salarizarea să fie conformă cu atribuţiile pe care le avem în cadrul Instituţiei Prefectului având în vedere că Prefectura este organ de control pentru activităţile administraţiei publice locale şi de coordonare a serviciilor deconcentrate”, spune liderul de sindicat Stelică Bordea.
Nu mai vor la Ministerul de Interne
De asemenea, angajații din Prefectura Buzău nu mai doresc să se subordoneze direct Ministerului de Interne, ci direct Secretariatului General al Guvernului.
”De asemenea dorim trecerea noastră din subordinea Ministerului Afacerilor Interne (MAI) în subordinea Secretariatului General al Guvernului (SGG). Considerăm că aici ar fi locul nostru şi nu într-un minister militarizat. Greva generală va începe luni dimineaţa la ora 8.00, vom fi prezenţi la serviciu toţi angajaţii dar cu încetarea lucrului.
Serviciul Apostilă este în grevă, Registratura este în grevă cu excepţia primirii corespondenţei de care se va ocupa personalul cabinetului prefectului. Sper să fim luaţi în seamă de către conducerea ministerului şi să reuşim în acest demers”, a mai spus Stelică Bordea, liderul Sindicatului ”Egalitatea”, citat de Agerpres.
Salariile sunt foarte mici
Principala nemulțumire a angajaților din prefecturi se referă la nivelul de salarizare.
La finalul anului trecut, Sindicatul ”Egalitatea” a emis un comunicat de presă în care se arată că nivelul de salarizare cerut trebuie să fie egal cu cel din alte instituții publice.
„Salarizarea personalului din cadrul instituţiilor prefectului trebuie să fie la nivelul funcţiilor publice de stat, având în vedere că Instituţia Prefectului este un organ de control al activităţii autorităţilor publice locale şi de conducere a serviciilor publice deconcentrate. În prezent, un angajat al Instituţiei Prefectului are un salariu mult mai mic decât un angajat din Consiliul Judeţean, primării şi servicii publice deconcentrate”, se arată în comunicat.