Vlad Voiculescu, ministerul Sănătății, își impune apropiații în posturile cheie. Astfel, favorită pentru preluarea Direcției de politica medicamentului este o farmacistă din Târgu-Mureș, considerată a fi în anturajul echipei ministrului Voiculescu.
Angajări discreționare la Ministerul Sănătății. Astfel, pe repede înainte, se organizează la Ministerul Sănătății, procesul de Selecție a viitorului director, fără concurs, ci doar pe baza de dosar și interviu, au declarat surse din interiorul instituției, consemnează Gândul.
Doar două zile pentru depunerea dosarelor
Ministerul Sănătății a anunțat pe 16 februarie 2021 faptul că scoate la concurs postul de director al Direcției politica medicamentului, a dispozitivelor și a tehnologiilor medicale.
Selecția se face pe bază de dosar. Acesta trebuia trimis pe o adresă de e-mail de la Ministerul Sănătății, urmată de un interviu în fața unei comisii.
Candidații au putut trimite dosarele timp de doar două zile, adică pe 17 și 18 februarie, până la ora 16.00.
În consecință, cei care nu erau la curent cu anunțurile Ministerului Sănătății erau luați pe „nepusă masă”. Între anunțul privind concursul și începerea depunerii dosarelor erau mai puțin de 24 de ore.
Favorita este deja cunoscută
Surse politice afirmă că interviurile vor fi date în fața unei comisii formate din Nicoleta Rusu secretarul general al ministerului, Amalia Şerban, directorul Direcţiei de asistenţă medicală şi sănătate publică, precum şi Alexandrina Culea, directorul Direcţiei juridice, recent adusă de ministrul Vlad Voiculescu de la Poliţia Locală a Sectorului 1.
Din cele 8 dosare depuse, 4 au fost respinse, astfel că pe funcția-cheie au rămas în luptă doar patru candidați.
În Ministerul Sănătății se vorbește că deja există o favorită pentru ocuparea funcției în urma „concursului”, fapt cunoscut chiar și de comisie. Monica Negovan ar urma să ocupe această funcție.
Ea este din Târgu Mureș, de profesie farmacist, cu afaceri în domeniul farmaceutic, în asociere cu Pharma Farm, firma deținută de maghiarii de la Richter.
Aceasta ar fi demisionat deja de la firma unde a lucrat în ultimii ani. Negovan este considerată și o apropiată a cercului de cunoscuți ai Andreei Moldovan , care este tot din Târgu Mureș și care primul secretar de stat numit de Voiculescu când a ajuns la cârma ministerului.
Apropierea Monicăi Negovan de cercul Voiculescu se vede din postările sale pe Facebook. Aceasta l-a susținut pe Voiculescu de la preluarea mandatului de ministru, dar și în anii anteriori.
Angajări discreționare la Ministerul Sănătății. De ce acest post reprezintă o miză
Postul de director al Direcției politica medicamentului este unul vital, pentru industria farmaceutică. Aici se stabilește tot ce ține de politica de preț a medicamentelor, modul de calcul al acestora, și autorizarea farmaciilor.
Noua desemnare ar fi cu atât mai importantă cu cât în ultimul timp „s-a putut remarca o oarecare neliniște în tabăra producătorilor în vederea stabilirii unei noi politici de preț”, susțin aceleași surse.
În România sunt printre cele mai reduse prețuri la medicamente din UE. Modificarea lor ar însemna mai mulți bani în buzunarul jucătorilor din industria pharma.