Se împlinesc trei ani de la anexarea Crimeii, iar rușii o consideră ca pe una dintre cele mai mari biruințe naționale. Putin a redevenit un erou.
În 2004, Vladimir Putin era în dificultate. Popularitatea sa se prăbușise cu 20% cu trei ani în urmă, când anunțase că vrea să se întoarcă la Kremlin după un mandat de prim-ministru de patru ani.
La Moscova izbucniseră cele mai mari proteste de stradă din anii 1990 încoace. Putin le-a înăbușit cu succes, dar rata popularității sale tot oscila în jurul a 60%, un minim istoric inacceptabil pentru el.
Idila lui Putin cu poporul rus se destrăma. Motivul era simplu: o parte însemnată din populație era mânioasă de revenirea sa la Kremlin. Credeau că Rusia modernă abandonase definitiv atașamentul față de conceptul conducătorului etern, și erau grav dezamăgiți.
Putin știa că trebuie să treacă la acțiune. Însă, în 2014, anexarea Crimeii a apărut ca un plan de urgență providențial. Dacă Ucraina nu l-ar fi debarcat pe președintele său pro-rus, Viktor Ianukovici, probabil că nu s-ar fi întâmplat niciodată. Nimeni nu s-ar fi gândit să pună la cale anexarea cu câțiva ani în urmă.
Din punct de vedere politic, anexarea Crimeii era un mare risc. A dus la izolarea Rusiei pe scena globală iar pe președintele ei l-a transformat într-un paria. Rusia a fost dată afară din G-8. Sancțiunile impuse de Occident au lovit economia țării și majoritatea celorlalte state au refuzat să recunoască Crimeea ca parte a Rusiei.
Peste tot în lume, gestul Moscovei a fost privit ca o agresiune pură, prima ocupare a unui pământ străin după Al Doilea Război Mondial.
Dar președintele Rusiei are cu siguranță instinct de supraviețuitor politic. Anexarea Crimeii a rezolvat problemele de încredere pe care le avea în plan intern. Rata popularității sale a explodat în primăvara lui 2014 și de atunci se învârte în jurul a 80%.
Însă Putin a reușit mai mult decât să-și securizeze menținerea la putere. Anexarea Crimeii a devenit un eveniment crucial în conștiința națională. „Reîntoarcerea Crimeii” este privită acum ca una dintre cele mai mari realizări naționale, pe locul doi după victoria sovietică asupra naziștilor, potrivit unui sondaj realizat de institutul Levada.
„Consensul Crimeea” transcende toate interesele care îi despart pe ruși. Aceștia sunt conștienți că suferă financiar din cauza asta, dar strâng cureaua de bună voie.
La trei ani după eveniment, rușii sunt mai convinși ca niciodată că anexarea Crimeii a fost în beneficiul lor, potrivit unui sondaj realizat de VTSIOM.
O opoziție mai mare s-a înregistrat doar în marile centre urbane, precum Moscova sau Sankt Petersburg, unde 20% nu sunt de acord cu anexarea.
Există motive clare pentru care rușii aplaudă „revenirea” Crimeii: aceasta pune capăt lungii și traumatizantei tranziții post-sovietice. Anexarea Crimeii a pus capăt proiectului Rusiei democratice, lansat de Boris Elțîn în 1991.
Trei ani mai târziu, lucrurile sunt și mai evidente. Pentru ruși, anexarea nu este doar o simplă dovadă că „Crimeea este a noastră”, explică Alexei Levinson de la Institutul Levada. „Este o dovadă vizibilă că Rusia și-a redobândit statutul de superputere.”
Crimeea demonstrează că Rusia este din nou un jucător global, la paritate cu Statele Unite, după modelul URSS, cu 30 de ani în urmă.
Din punct de vedere al „restaurării puterii”, ultimii 25 de ani de istorie a Rusiei au fost unii de suferință. Acum, ea a fost vindecată.
Levinson susține:
„Pentru ruși, anexarea Crimeii a vindecat trauma dezintegrării imperiului sovietic, pe care Putin o descria ca ‘cea mai mare catastrofă geopolitică a secolului XX’. Acum, ordinea lumii a revenit la normal.”
În concepția rușilor, ordinea mondială normală seamănă cu Războiul Rece: două superputeri împărțindu-și lumea.
Însă această restaurare a mândriei naționale nu se poate baza numai pe realizările simbolice ale trecutului. De vreme ce Rusia este din nou un jucător global, trebuie să joace acum pe scena globală.
Vladimir Putin este pe cai mari. Nu doar că anexarea Crimeii s-a dovedit rentabilă, dar a fost confirmat și statutul de superputere al Rusiei, și pecetluit de neașteptata victorie a lui Donald Trump în alegerile americane.
Cu un lider care îi seamănă la Casa Albă, Putin simte că este „semi-împăratul lumii, iar realegerea sa în martie 2018 are o importanță globală”, afirmă analistul politic Gleb Pavlovski. Vocea Rusiei în plan extern este mult mai puternic.
Pentru Putin și noua sa Rusie, timpul pentru aventurile politice a trecut. Însă timpul pentru expansiunea politică - și militară
- de-abia a început.
Acum, Rusia se vede pe sine ca o reîncarnare a propriului trecut. Și va acționa în consecință.