București. Andrei Versace, care a fost găsit mort, în apartamentul lui dintr-un complex rezidențial de lux din București, ar fi avut mari probleme cu banii și cu un clan din București. El ar fi fost și un mare consumator al substanțelor interzise și ar fi fost internat la dezintoxicare.
Andrei Pârvan s-a făcut remarcat în urmă cu mulți ani pe rețelele de socializare. El se filma în cele mai exclusiviste locații și le arăta românilor cum este viața de milionar. La scurt timp, acesta a primit porecla de „Regele fițelor”, dar se pare că totul ar fi fost doar o minciună.
Andrei Versace, internat la psihiatrie și dezintoxicare
Sursele Cancan au povestit că Versace era terorizat de clanul Calu. El ar fi fost obligat să le dea mulți bani, dar în ultima vreme nu ar mai fi avut și ar fost umilit de cunoscuții interlopi. Sursele au mai spus că „Regele fițelor” s-ar fi drogat în fiecare zi și că a a ajuns la psihiatrie și dezintoxicare.
Nu ar fi avut niciun ban
Din cauza drogurilor, Versace ar fi intrat într-o depresie și ar fi rupt legătura cu toată lumea bună din Capitală. Apropiații acestuia au povestit că „Regele fițelor” nu ar fi avut nici bani și nici afaceri. Ei au spus că Versace se lăuda cu hainele și mașinile de lux ale altora. „Regele fițelor” trăia doar dintr-o sumă lunară pe care i-o dădea mama sa, pensionară. Tânărul primea 1.500 de lună pentru a supraviețui.
Pe rețelele de socializare, Versace spunea că deține un bloc pe Calea Dorobanților, dar apropiații au spus că acesta nu avea nimic. În realitate, tatăl său a fost cel care a avut un teren în zonă, dar l-a vândut. El s-a afișat ani întregi pe Internet cu mai multe domnișoare sexy, dar în ultima vreme ar fi fost singur și ignorat de toate femeile din viața lui.
Mama lui Andrei Versace, la capătul puterilor
Mama acestuia a declarat că fiul ei era foarte supărat în ultima vreme și că acum și-a găsit liniștea. Ea a spus că este devastată de tragica veste. „Sunt devastată! Dar măcar și-a găsit el liniștea, fiindcă el era supărat continuu.”, iar fi spus mama „Regelui fițelor” unei apropiate.