Rechizitoriul societății românești, făcut de Andrei Marga. România se prăbușește rapid într-un neant economic și moral
Fostul ministrul al Educației Naționale și rector al UBB Cluj a scris un text în care vorbește despre salvarea României de la un faliment.
Potrivit lui Marga, în istoria de peste 150 de ani a României, nu s-a înregistrat niciodată o devalizare economică mai mare a țării, ca și în prezent.
”Istorici reprezentativi au arătat că niciodată în istorie nu s-a produs un declin al țării, în timp scurt, precum în ultimele decenii. Economiștii au documentat devalizarea fără egal a industriei. Români de peste ocean au acuzat „jaful” ultimilor ani, ce întrece fanarioții și orice ocupație ulterioară. Numeroși cunoscători au arătat că deciziile ce se iau sunt în paguba țării”, a scris Marga.
România trăiește din împrumuturi
Profesorul de filosofie a mai scrie că România din prezent a ajuns să trăiască din împrumuturi, care vor fi plătite peste ani și ani de urmașii noștri.
”Indicatorii declinului sunt neobișnuiți. Numai cine nu vrea nu observă că România trăiește azi cotidian pe împrumuturi, înregistrând deja cea mai mare îndatorare din istoria ei. Ea contează ca țară cu productivitate redusă, cu cea mai mare emigrație din lume în timp de pace, cu scăderea profesionalismului, iar în Europa cu cel mai mare abandon școlar, cea mai puțină lectură pe cap de locuitor, cea mai extinsă corupție din instituțiile publice și cu largă dorință de plecare a tinerilor.
Alături de asemenea indicatori a urcat neputința. De pildă, nu s-au putut cheltui banii din PNRR”, a mai scris Marga.
Rechizitoriului fostului ministru
Textul scris de profesorul Marga seamănă cu un rechizitoriu foarte sumbru al societății românești.
Radiografia este una foarte detailată, care surprinde chiar și incapacitatea autorităților române de a cheltui banii trimiși de la Bruxelles.
”Autoritățile n-au fost capabile să aplice reglementări europene de taxare a marilor firme, cu toate că săracii au pondere mai mare în România de azi decât oriunde în Europa. Delta Dunării, situația cerealelor, a valorificării resurselor sunt doar câteva dintre chestiunile rămase fără rezolvare. S-a trecut pe față la politica externă de excursii. Ceea ce ironizau Vlahuță, Caragiale, dar și Urmuz, este acum normalitate. „Statul este eșuat” – afirma un contributor la eșuare”, a mai scris Marga, pe platforma inpolitics.ro.