OPINIE. Fostul ministru al educaţiei spune că, în sistem, s-a lucrat haotic şi că elevii şi profesorii au nevoie de motivaţie, nu de evaluare, care îi terorizează.

EVZ: Elevii sau profesorii sunt mai afectaţi de actuala conjunctură din învăţământ? Andrei Marga: Cel mai afectat este nivelul pregătirii, dar şi elevii şi profesorii. Conjunctura actuală adânceşte două crize care se adaugă astăzi, în România, crizei financiare şi economice: criza capacităţii administrative şi declinul nivelului de calificare. Oricum, după măsurile diletante din învăţământ, mai ales din 2004 încoace, România a intrat pe ruta unei crize a calificărilor profesionale.

Cum credeţi că se vor soluţiona disputele dintre sindicaliştii care îşi revendică majorările promise şi ministerul care nu are de unde să le dea? Până la urmă se va găsi o soluţie. Numai că este greşit să se creadă că problemele învăţământului sunt doar cele de finanţare. Învăţământul din România suferă, înainte de toate, din cauza opririi sau, cel puţin, stagnării reformelor, din cauza găselniţelor luate drept idei noi. e fapt din cauza sărăciei de idei din abordarea învăţământului.

Pe lângă problemele legate de salariile profesorilor, care credeţi că sunt cele mai mari neajunsuri ale învăţământului românesc? Cea mai mare problemă este reluarea reformei şi încheierea reformei lansate în 1997, care era aidoma ţărilor din jur (Ungaria, Polonia, Cehia etc.), şi, în continuare, lansarea reformelor indispensabile erei globalizării.

Care este prioritatea zero: îmbunătăţirea pregătirii profesorilor sau a dotărilor din şcoli? Deoarece reformele s-au stopat, nu se mai poate vorbi de o singură prioritate. Din nou, în ţara noastră trebuie lucrat simultan pe mai multe planuri: elaborarea unei idei clare de reformă (la distanţă de improvizaţiile actuale), reorganizarea sistemului (fără de care orice altă măsură eşuează), pregătirea educatorilor, echiparea şcolilor, crearea de motivaţie printr-o reformă depolitizată, competent gândită.

Avem nevoie de viziune Ce competenţe trebuie să aibă un ministru al educaţiei pentru a face un pic de lumină în învăţământul românesc, care se schimbă de la an la an? Reformele au nevoie de viziune, care este mai mult decât competenţă profesională şi eventuale îndemânări manageriale.

În ce măsură îi bulversează pe elevi toate aceste schimbări făcute din scurt şi haotic? Schimbările nechibzuite, haotice şi găselniţele ultimilor ani au compromis, din păcate, ideea de reformă. Reformele rămân, însă, oxigenul sistemului. În România, sistemul însuşi trebuie reformat neîntârziat.

Consideraţi necesar numărul mare de evaluări propuse de Comisia prezidenţială pentru educaţie? Evaluările care se propun sunt o altă găselniţă nechibzuită, care nu rezolvă nimic. Nu efectivul de evaluări este problema sistemului din România, ci seriozitatea acestora. Pe de altă parte, problema practică este acum crearea de motivaţii profesionale la elevi şi la profesori, şi nu terorizarea lor cu evaluări pe care nu le justifică nicio abordare psihopedagogică serioasă.

Se vorbeşte despre admiterea organizată la licee, cum era înaintea valului de schimbări. Asta înseamnă că metodele încercate până acum (Capacitate, Teste Naţionale) n-au fost eficiente? Care ar fi varianta cea mai potrivită? Sistemul bazat pe Capacitate şi Bacalaureat, adoptat practic de toate forţele politice ale României în 1995 şi 1999, este mai bun. Problema este ca aceste examene să se aplice în condiţii necorupte. Evident, este o problemă de gestiune a evaluărilor, nu de efectiv al acestora. De obicei, la noi, mulţimea examinărilor compromite examinarea însăşi.

SOLUŢII

„Urgenţa nu este de a mări durata şcolarizării”

Copiii de grădiniţă vor fi nevoiţi să ajungă mai de timpuriu pe băncile şcolii. Vi se pare asta o măsură bună? În 1998 s-a introdus aşa-numita „clasă zero”, care este, de fapt, soluţia modernă. Aducerea mai timpurie a copiilor la şcoală creează unele avantaje pentru o parte dintre copii, dar şi o mulţime de dezavantaje pentru o altă parte a copiilor. Urgenţa României la această oră nu este de a mări durata şcolarizării, ci de a folosi cu totul altfel anii de şcoală.

Când credeţi dv. că vom avea un sistem educaţional eficient? Ce soluţii aţi propune? Vom avea un sistem educaţional normalizat după ce se încheie reforma comprehensivă începută în 1997, se elaborează un proiect chibzuit de reformă pentru era globalizării şi o strategie de aplicare a lui (la distanţă de politizările actuale), în numele interesului public, iar oameni cu devoţiune, competenţă şi vi ziune vor lucra la aplicarea lui. Altfel, nu se între - văd şanse în viitorul apropiat.

Calitatea învăţământului în timpul comunismului a ajuns legendară. Se poate schimba ceva în condiţiile în care generaţiile mai vechi par să se cramponeze de „pe vremea mea...”? Soluţiile la problemele actuale nu sunt în istoria încheiată, iar nostalgia nu rezolvă aceste probleme. Soluţiile presupun gândire coerentă şi concepere de soluţii pentru o societate deschisă, integrată în Uniunea Europeană, care trebuie să devină competitivă în era globalizării.

Nici învăţământul universitar nu stă pe roze. Trecerea de la 4 la 3 ani universitari a adus un aflux de absolvenţi pe care piaţa muncii nu-l poate absorbi. În plus, sunt multe specializări care nu mai au căutare. Ce le rămâne de făcut tinerilor care au început să îngroaşe rândurile şomerilor? Nu insist aici asupra unui fapt care merită totuşi subliniat: în ţara noastră, aplicarea „sistemului Bologna” s-a făcut, în reglementările din 2004-2005, în mod greşit. În privinţa specializărilor, este o pierdere distrugerea, prin hotărârea guvernului, în 2005, a dublei specializări, care oferea un cuplaj mai bun cu cererile pieţei muncii. În rest, sistemul de adoptare a specializărilor este prea rigid, încât şi o universitate care este sensibilă la piaţa muncii rămâne blocată practic atunci când vrea să se adapteze. Peste toate, asigurarea de locuri de muncă pentru absolvenţi nu e doar problema universităţilor, ci a economiei şi administraţiei. Acestea ar trebui, înainte de toate, puse în mişcare.

Universităţile care eliberează diplome false ar trebui penalizate sau desfiinţate? Orice fals în materie de diplome descalifică complet semnatarul.

Aţi fost deschizătorul reformei în învăţământ. Care dintre predecesorii dv. consideraţi că a făcut cea mai bună treabă? Eu cred că şi-au exercitat rolul cei care au conceput sau reconceput reforme. Dintre ei se disting, desigur, Spiru Haret şi Constantin Angelescu.

CV Fost ministru

• Andrei Marga s-a născut pe 22 mai 1946, la Bucureşti.
• este căsătorit cu Felicia-Delia Marga;
• în 1971, devine licenţiat în Filosofie, la Universitatea „Babeş-Bolyai” din Cluj;
• în perioada 1993-2004 şi din 2008 până în prezent, ocupă funcţia de rector al Universităţii pe care a urmat-o, unde predă Filosofie Contemporană şi Logică;
• între 1997 şi 2000, a fost ministru al educaţiei, în cabinetele Ciorbea, Vasile şi Isărescu, ca reprezentant al PNŢCD;
• s-a alăturat apoi Partidului Liberal şi a candidat pe lista formaţiunii politice la alegerile din 2004.

REFORME DE-A LUNGUL TIMPULUI

Moştenirea foştilor miniştri

De la Revoluţie încoace, la cârma Edu - caţiei au ajuns 12 politicieni, doi au prins şi mai multe mandate. Cu toate acestea, schimbările majore şi o mult sperată ordine în acest domeniu, vital pentru viitorul ţării noastre, încă se lasă aşteptate. Pe ici, pe colo, câţiva au avut iniţiativă, alţii au luat decizii după ureche, iar mulţi au servit drept decor. Foştii „căpitani” se laudă cu importante contribuţii în domeniu. „Evenimentul zilei” a sortat cele mai notabile modificări, aduse de guvernanţi, sistemului naţional de învăţământ preuniversitar şi universitar.

• Mihai Şora (30.12.1989-28.06.1990) şi Mihai Golu (16.10.1991-19.11.1992) au fost primii miniştri ai României postdecembriste
• Liviu Maior: 1992-1996. A evitat schimbările de fond în învăţământ, preferând să provoace cât mai puţine convulsii. Aşa se face că a rezistat patru ani în fotoliul de ministru. În perioada sa au fost adoptate două legi de mare importanţă — Legea nr. 84/1995 a învăţământului, şi Legea nr. 88/1993 privind acreditarea universităţilor particulare.
• Andrei Marga: 1996-2000, cu unele întreruperi. A generalizat verificarea cunoştinţelor dobândite de absolvenţii gimnaziului şi le-a produs o vară de foc în 1999, fiind puşi să susţină atât examen de Capacitate la patru materii, cât şi examen de admitere în liceu. Mulţi îl consi deră iniţiatorul reformei în Educaţie.
• Virgil Petrescu: 1997. A încercat, fără succes, să blocheze exodul cadrelor didactice performante, prin mărirea salariilor în învăţământ cu până la 70%. Dar a blocat procesul de reformă, fiind demis la solicitarea sindicatelor din educaţie.
• Ecaterina Andronescu: 2001-2003 şi în prezent. A băgat - pentru un an doar - teste-grilă la Bacalaureat şi i-a defavorizat pe absolvenţii de dinainte (şi după...) 2003. Totuşi, a introdus admiterea computerizată în locul alergăturii părinţilor cu dosarele copiilor la subsuoară. Acum speră într-un gimnaziu de nouă ani şi la examen de admitere în liceu.
• Alexandru Athanasiu: 2003 - 2004. A considerat că nu mai are timp să încerce schimbări de fond, făcându-se remarcat doar prin vestitul său dans cu localnicii în timpul unei vizite făcute în Africa. Însă a încercat să introducă vestitele (pe atunci...) criterii de evaluare, rămase doar pe hârtie şi astăzi.
• Mircea Miclea: 2004-2005. Nici el nu a pus accent pe calitatea actului educaţional, ci pe finanţarea corespunzătoare a învăţămânutului. A fost primul ministru de resort care iniţiat plantarea unui pom de fiecare elev, dar şi primul oficial-kamikaze al acestui minister care a demisionat din funcţie când nu a obţinut finanţarea promisă Educaţiei.
• Mihail Hărdău - Sub conducerea sa, învăţământul a primit pentru prima dată peste 5%. Hărdău se poate lăuda cu primele cărămizi puse la reconstrucţia infrastructurii educaţionale. Dar şi cu scandalurile subiectelor de Bac, care erau prea slab securizate. Ca atare, a luat decizia să le pună pe internet.
• Cristian Mihai Adomniţei: 2007-2008. Numit după demisia lui Hărdău, s-a dovedit un prezicător slăbuţ în astrele de pe drapelul Uniunii Europene. Pentru că tocmai nişte şcolari i-au demonstrat că numărul stelelor este altul faţă de cel care i-a fost şoptit de consilierii săi pe pro bleme de aderare, a luat iniţiativa de a le schimba Testele naţionale cu Tezele naţionale.