"Blonda lui Bote", de opt ori mai populară decât cel mai mediatizat intelectual al României
- Adam Popescu
- 27 august 2010, 17:19
STUDIU. MediaIQ, serviciu de media intelligence din România, a încercat o identificare a celor mai “activi” oameni de cultură în media autohtone.
În rândul “intelectualilor” monitorizaţi de MediaIQ se găsesc nume precum Horia Roman Patapievici, Gabriel Liiceanu, Dan Puric, Alina Mungiu Pippidi sau Florin Iaru. O concluzie importantă a acestei analize este mediatizarea modestă a acestor personaje în presa românească.
Cele mai multe apariţii în media ultimelor şase luni le-a înregistrat Andrei Marga, rectorul Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj, cu 385 apariţii. Interesant este faptul că 30% din menţionările termenului cheie “Andrei Marga” au fost facute de City News şi Ziua de Cluj. În plus, numele lui Andrei Marga apare în 218 articole din domeniul “Politic”, cu 10 mai mult decât în domeniul “Educaţie”.
Poziţia a doua este ocupată de Mircea Cărtărescu, titrat în presa autohtonă drept “cel mai vândut şi tradus scriitor român contemporan”. Autorul a avut doar 325 de apariţii în ultimele şase luni, în 97 de surse media. Acesta este urmat de istoricul Vladimir Tismăneanu, cu 319 apariţii, actorul Ion Caramitru (308) şi scriitorul Mircea Dinescu (304). Triada de filosofi, Andrei Pleşu, Gabriel Liiceanu şi Horia Roman Patapievici a fost mediatizată modest în presa românească. Cei trei oameni de cultură au înregistrat sub 300 de apariţii în presa ultimelor şase luni. Topul celor 30 de oameni de cultura este încheiat de Liviu Papadima - decanul Facultatii de Litere din Bucureşti (16 apariţii), Sorin Antohi - istoric (14 apariţii) şi de filosoful Mircea Flonta (10 apariţii). Paradox Nici Cristian Pârvulescu, preşedintele Asociaţiei Pro Democraţia, nici scriitorul Stelian Tănase, criticul Nicole Manolescu şi nici analistul politic Emil Hurezeanu nu au înregistrat un număr mare de menţionari în media, în ciuda faptului că sunt personaje prezente în talk-show-urile televiziunilor româneşti.
Dacă Stelian Tănase a înregistrat puţin peste 203 apariţii în sursele media, Emil Hurezeanu a avut puţin peste 100 de menţionări în presa autohtonă. Atât Emil Hurezeanu, Stelian Tănase, cât şi Cristian Pârvulescu au atras un număr mai mare de articole (peste 50% din articolele în care au apărut) care se pliază pe domeniul “Politic”. Acest lucru vine din implicarea lor ca analişti în scena politică. "Blonda lui Bote", de opt ori mai populară Făcând o comparaţie între modul în care au fost mediatizaţi cei 30 de oameni de cultură şi cele 30 de vedete feminine, diferenţa este mai mult decât substanţială, arată sursa citată. De exemplu, Bianca Drăguşanu, cea mai mediatizată vedetă feminină, a înregistrat, în ultimele şase luni ale acestui an, 2.329 apariţii în presa autohtonă, de aproape 8 ori mai mult decât a avut Andrei Marga, cel mai mediatizat om de cultură din România.
Când vine vorba de cele mai active cotidiene, Adevarul deţine prima poziţie cu 337 de articole publicate în ultimele şase luni. Acesta este urmat de Evenimentul Zilei cu 227 articole, Cotidianul (170) şi Hotnews (145). Topul cotidienelor care au tratat subiectul “intelectuali/oameni de cultură” este încheiat de Gândul cu 54 de articole.
Monitorizarea MediaIQ a fost realizată în perioada 15 februarie - 20 august 2010 şi a inclus 780 de surse media (bloguri, agenţii de presă, siteuri generaliste, dar şi specializate, variantele online ale celor mai importante publicatii naţionale şi locale, dar şi ale principalelor posturi de televiziune). Perioada precedentă monitorizării a fost 15 august 2009 - 14 februarie 2010. Zonele de interes pe baza cărora MediaIQ a făcut monitorizarea includ domenii precum administraţie, politică, imobiliare, finanţe, auto sau media.