Andreea Marin, semne de infarct la volan. A reușit cu greu să tragă pe dreapta și să sune la 112

Andreea Marin a trecut prin clipe cumplite. I s-a făcut rău la volan și a fost nevoită să tragă imediat pe dreapta. A cerut ajutorul la 112, temându-se pentru viața ei.

Vedeta a asociat imediat durerile  pe care le-a resimțit, dar și starea de rău cu care se confrunta cu semnalele unui infarct. Deși a intrat în panică, a reușit să iasă din trafic și a apelat serviciul de urgență 112. Medicii au ajuns imediat la mașina sa și au început investigațiile medicale. Vestea a fost una bună: nu a fost infarct, ci de vină ar fi fost stresul și oboseala pe care a acumulat-o în ultima vreme, scrie Impact.ro.

Nu este pentru prima oară când Andreea se află în situații limită. Ea a pierdut două sarcini, dar nu s-a știut mult timp despre aceste episoade triste din viața ei. Vedeta a decis recent despre prima astfel de experiență nefericită. ”Lucram la ştiri, când, într-o dimineaţă, mi s-a făcut rău. Cu o oră mai devreme făcusem sport. Nimic nou, efortul obişnuit de fiecare zi. Durerea a venit ca din senin, ca un cuţit în stomac. Apoi, o mână nevăzută a tras cuţitul în jos. „Aveţi un litru de sânge în abdomen. Socotiţi dumneavoastră dacă e grav sau ba.»

În maximum o jumătate de oră trebuie să fiţi pe masa de operaţie.” „Şi dacă nu?!”, am zis eu, de colo, încercând să-mi adun ultimele fărâme de curaj. „Dacă nu… muriţi, domnişoară. Dar dacă da, mai aveţi cel puţin 50 la sută şanse să fiţi pe viitor mamă. Nu neglijaţi această şansă”, declara Andreea Marin.