Cu toate că dorește să își țină viața privată cât mai departe de ochii curioșilor, Andreea Marin a lăsat garda jos și a postat o imagine impresionantă pe rețelele sociale.
Andreea Marin, în vârstă de 46 de ani, formează un cuplu cu diplomatul Adrian Brâncoveanu, în vârstă de 35 de ani. Deși este o diferență de 11 ani între ei, cei doi formează un cuplu absolut minunat.
Cu toate că Andreea Marin încearcă să fie destul de discretă când vine vorba de viața personală, ”Zâna” a lăsat garda jos și a ținut să împărățească cu fanii ei un moment emoționant.
Pe data de 2 iulie, iubitul ei și-a sărbătorit ziua de naștere, iar Andreea Marin a postat pe rețelele sociale o imagine alături de partenerul ei. Fotografia a fost însoțită de un mesaj emoționant, dar de impact: "La mulţi ani, Brîncoveanul meu, cu iubire!". În timp record, imaginea a strâns un număr impresionant de comentarii și aprecieri.
Andreea Marin nu vrea căsătorie
După trei mariaje eșuate, Andreea Marin are alte principii și reguli despre cum să își trăiască viața. Iar iubitul ei îi împărtășește multe dintre aceste lucruri, motiv pentru care au decis să nu își oficializeze “cu acte” povestea de iubire.
„Eu sunt trecută prin viață și așa am ajuns să consider. Nu are nicio importanță asta, că dacă ai un act și nu ești bine… la ce e bun? La vârsta mea de 46 de ani, lucrurile deja se așează, știi ce limite ai, ce poți și ce nu. Pe de altă parte nu trebuie să mai demonstrez nimic nimănui, nici măcar mie. Știu cine sunt.
Nu e puțin lucru să ai pe cineva aproape, care te sprijină, are grijă de înfățișarea sa, lucrurile astwa îți dau un echilibru sufletesc. Pe de altă parte, și când suntem singuri trebuie să fim bine. Nu trebuie să depindem de ceilalți ca să fim bine”, a declarat fosta “Zână a Surprizelor” la emisiunea “Star Magazin”.