Chiar dacă este o cântăreață foarte ocupată și are multe proiecte în desfășurare, Andreea Bălan nu uită că este și mamă, acționând ca atare.
Deși este foarte ocupată, Andreea Bălan se ocupă de creșterea și educația fiicelor sale pe care le-a făcut cu actorul George Burcea.
Chiar dacă cei doi au divorțat și relațiile dintre ei s-au mai răcit, Andreea vrea să le ofere fetițelor tot ce le trebuie.
Cele două fiice ale artistei, Ela și Clara, au crescut fără ca mămica să-și dea seama. Ela merge deja la grădiniță, și în curând va fi urmată și de Clara.
Cântăreața îți dorește foarte mult ca fetițele sale să fie independente, așă că s-a hotărât să le învețe încă de mici câteva „trucuri”: cum se mănâncă sănătos și cum să își pregătească mâncarea pentru „grădi”.
Independența, un subiect sensibil pentru Andreea Bălan
„Mai ales în această perioadă când stăm foarte mult timp în casă mi se pare un joc foarte frumos să învățăm alimentele”, dezvăluie Andreea Bălan.
Așa că cele două încep să prepare cu măiestrie un senviș. După preferințele fetiței, s-a adăugat cascaval, ardei, salată și castravete. Ulterior au ajuns la concluzia că ar fi bună și o ridiche.
„Clara zice da la orice”, mărturisește frumoasa mămică în fața camerei de filamt.
„Cea mare e puțin mai selectivă cu mâncarea, în schimb mezina se bucură de orice. Pachețelul tău are doar măsline, șuncă și zmeură? Atât?”, îi spune Elei.
Fetița este foarte încântată de ce pachețel are și fuge la joacă cât încă mai are timp.
„Mi-am dorit întotdeauna să am doi copii și să aibă diferență mică de vârstă, ca să poată să crească împreună”, le-a dezvăluit Andreea Bălan fanilor ei.
Nu sunt o mamă dură!
„Fiecare mămică are metodele ei de a se face ascultată de către copii. „Eu am metodele mele: pupici!!! Nu sunt o mamă dură. Dar sunt momente în care amândouă plâng și atunci trebuie să fiu un pic mai fermă”, mai dezvăluie Andreea Bălan, conform Retetesivedete.