Liberă la mare, „Noapte de vis sau Prima iubire au fost fredonate ani mulţi de tineri care se regăseau în versurile pieselor interpretate de trupa Andre. Andreea Antonescu şi Andreea Bălan au cunoscut faima la o vârstă fragedă, copilăria lor identificându-se cu succesul.
De 1 Iunie, Andreea Antonescu, jumătatea brunetă a trupei Andre, a vorbit despre copilărie, succes şi sacrificii.
„Eu mi-am dorit să ajung aici, nu vedeam altceva în afară de muzică. (...) Drumul spre celebritate a fost unul greu şi anevoios. (...) Am fost persoana care a ales varianta mai grea a drumului pentru că am considerat că întotdeauna nişte paşi mici vor deveni siguri şi atunci voi construi o carieră în adevăratul sens al cuvântului” - a dezvăluit artista.
Cu toate acestea, ea recunoaşte că, dacă ar fi să dea timpul înapoi, ar alege acelaşi drum.
„Drumul spre celebritate a fost unul greu şi anevoios, în sensul că orice lucru pe care doreşti să-l duci la nivel de performanţă necesită timp şi foarte multă muncă şi necesită perseverenţă, aş spune eu, mai ales că de fiecare dată am fost persoana care a ales varianta mai grea a drumului pentru că am considerat că întotdeauna nişte paşi mici vor deveni siguri şi atunci voi construi o carieră în adevăratul sens al cuvântului.
Mi-ar fi fost foarte uşor să alunec spre diverse piste care ar fi fost, probabil, un pic mai uşoare, dar am ales varianta cealaltă, pentru că mi-am dorit ceva de calitate. Întotdeauna am fost genul de persoană care alege calitatea în locul cantităţii”, a mărturisit Andreea Antonescu.
Ea îşi aminteşte de momentul în care a decis ce va face în viaţă.
„Când aveam trei ani aveam un pick-up cu viniluri şi ascultam Angela Similea şi Mirabela Dauer şi eram absolut înnebunită după muzică. Deci, era o chestie a mea, nu eram copilul împins de părinţi. Ulterior, am participat în festivaluri în jurii şi am putut face diferenţa între un copil care îşi doreşte să fie acolo şi un copil care practic încearcă să ducă la capăt visul părintelui căruia nu i s-a împlinit vreodată visul de a deveni artist. Eu mi-am dorit să ajung aici, nu vedeam altceva în afară de muzică.
Cu toate că am avut piedici din partea tatălui meu în prima fază, el fiind inginer nu ne înţelegea pe mine şi mama, care mama fiind învăţătoare mă 'fura' de la şcoală, de la doamna învăţătoare, şi mergeam la concerte, totul fără să ştie tata, până în momentul în care şi tata a fost convins de acest talent al meu, de toată această îndârjire a mea şi a mamei de a încerca o carieră în muzică. Bineînţeles, că la început nu s-a gândit nimeni că se va ajunge aici, dar eu, ca şi copil, am sperat de mică să-mi transform acest vis în realitate şi cred că am reuşit”, afirmă Andreea Antonescu.
„Nu exista altceva în afară de şcoală şi muzică. Era un preţ pe care ştiam din start că îl voi plăti. La şcoală, dacă scădeam spre nota 8 ni se anulau concertele” - şi-a continuat ea povestea.
„Părinţii mei mi-au explicat că atâta timp cât îmi doresc să fac performanţă în muzică necesită foarte multă muncă, dar pe de altă parte încercau să-mi explice - şi nu ştiu cât înţelegeam eu la vârsta aia, dar acum înţeleg - cât de mare ajutor îmi va da şcoala. Eu nu înţelegeam de ce trebuie să stau să citesc, nu-mi plăcea să citesc deloc, eram o împătimită a matematicii şi preferam oricând să rezolv probleme la matematică decât să citesc un volum din 'Cireşarii' - apropo am citit un singur volum din 'Cireşarii' în copilărie, am citit 'Uliţa copilăriei' şi 'În casa bunicilor' de Ionel Teodoreanu şi am mai citit încă ceva, cam atât de încântată eram eu în a citi, - dar nu aveam ce să fac, doamna învăţătoare era acasă, cu mine, deci nu aveam scăpare, că îmi convenea sau nu îmi convenea, temele de bază la română, şi la literatură, şi la gramatică - gramatica plăcându-mi, recunosc - trebuiau făcute.
Dar erau făcute aşa cum erau pentru că nu mă pasionau şi atunci am înţeles că una fără alta nu se poate, mai ales ulterior când am intrat în Andre şi programul era unul absolut infernal, mai ales că la şcoală, dacă scădeam spre nota 8 ni se anulau concertele şi atunci, şi eu şi Andreea, ştiam foarte clar că totul la noi se rezumă la şcoală, pentru că trebuia, nu înţelegeam neapărat de ce, dar trebuia, şi atunci am luat-o aşa şi nu am mai stat să analizăm de ce, şi muzica de care noi eram pasionate şi era ceea ce noi voiam să facem. Era practic un preţ pe care noi îl plăteam pentru a ne mulţumi părinţii şi pentru a ne continua noi visul”, a rememorat ea acele vremuri.
Aducându-şi aminte de profesori, ea recunoaşte că au fost unii care „încercau să bage beţe în roate”.
„Era prea mic procentul profesorilor care mă admirau şi care voiau să înţeleagă situaţia, era mult mai mare procentul celor care încercau să bage beţe în roate. (...) Existau anumite materii care poate nu erau atât de importante la care trebuia clar să-mi dau interesul mai mult pentru că era o anumită antipatie şi era doar din cauza faptului că aveam o carieră şi deja eram la un început de drum„, spune Andreea.
Cu toate acestea, ea nu are niciun regret şi mărturiseşte că oricând ar lua-o de la capăt.
„Dacă ar fi să dau timpul în urmă aş alege fix acelaşi drum, pentru că rezultatele pe care eu le am în ziua de astăzi, ca om şi ca artist, mă împlinesc din toate punctele de vedere, - în aceşti 20 de carieră, şi când zic 20 de ani spun strict din momentul în care a apărut trupa Andre, pentru că toată munca mea a început de la vârsta de 3 ani când am câştigat Cântarea României, după care festivalurile la care am participat şi la care am câştigat diverse premii, concursurile la care am participat, concertele la care am participat. Povestea este una foarte lungă, muncisem destul de mult, undeva la 7-8 ani până când m-a descoperit Leonard Miron la un concert în Galaţi, m-a luat şi m-a dus într-o emisiune pe care el o prezenta atunci la TVR. Practic, acela a fost începutul meu. Ulterior, în emisiunile de la TVR am cunoscut-o pe Andreea Bălan şi astea sunt deja poveşti pe care lumea le cunoaşte. Aş lua-o clar de la capăt oricând”, admite cântăreaţa.
Nu şi-a dorit niciodată o pauză în carieră, dar, când a fost vorba să-şi întemeieze o familie, nu a ezitat.
„Nu mi-am dorit niciodată o pauză de la carieră. După muzică, marea pasiune a vieţii mele a fost psihologia, dar niciodată nu aş fi schimbat domeniul. Da, am simţit nevoia la un moment dat de familie şi am făcut o pauză destul de mare din muzică, pentru că am dorit să-mi clădesc o familie la fel de frumoasă ca cea în care eu am crescut şi să am un copil. Familia m-a făcut să renunţ la marea pasiune a vieţii mele. Dar să-mi schimb job-ul, să fac altă carieră, nu a fost vorba niciodată. Am iubit şi iubesc foarte mult muzica. Asta nu a însemnat că nu am avut şi alte colaborări în alte domenii, dar niciodată nu aş fi dat muzica pe altă carieră, indiferent de cât de bună ar fi fost comparativ cu domeniul meu”, povesteşte artista.
Acum simte că este din nou copil alături de fetiţa ei, simte că aceasta este o nouă şansă de a retrăi copilăria.
„Eu pot să spun sincer că am fost genul de copil pe care acolo unde-l puneai, acolo rămânea. Eu ştiu că anumite lucruri pe care le-am făcut de-a lungul carierei mele nu m-au plasat neapărat în categoria copilului care nu scotea un sunet, dar ăla eram.
Eram copilul ăla care într-o clasă eram şefa clasei, eram clar cu cele mai bune note, eram clar copilul care stătea cu mâinile la spate. Dar eu îmi retrăiesc copilăria acum cu fetiţa mea şi da, şotii întârziate, sau ale adultului întârziat... Mergem în parc şi cărăm beţe, ne punem nisip în cap, ne dăm pe tobogan. Sunt foarte multe lucruri pe care nu am apucat să le fac atunci, care îmi bucură copilul şi bucurându-mi copilul, le trăiesc şi eu din plin.
În loc să încerc să-mi ridic copilul la nivelul gândirii mele de la această vârstă - cu ghilimelele de rigoare - mă cobor eu la nivelul lui pentru că - de ce nu?, atâta timp cât mă bucură atât pe mine cât şi pe ea, şi eu nu le-am făcut niciodată... Cât eram copil eu nu m-am căţărat niciodată într-un copac, dar am făcut-o anul trecut”, a dezvăluit ea.
Şi ne-a mai făcut o mărturisire - când a fost în primul turneu în SUA, şi-a cumpărat trei valize cu păpuşi Barbie.
„Din copilărie nu am păstrat mare lucru, nu fiindcă nu mi-ar fi cumpărat părinţii mei, ci pentru că nu se găseau în perioada aia. Eu am avut o copilărie întârziată. Prima dată am plecat în SUA în turneu la 20 de ani. Lucrurile pe care mi le-am cumpărat de acolo au fost trei geamantane mari cu Barbie. Mi-am cumpărat toate păpuşile Barbie - casa Barbie, maşina Barbie, caleaşca
Barbie şi cred că vreo zece păpuşi, pe care le-am păstrat. Bineînţeles că eu le-am păstrat exact cum eram eu obişnuită, intacte, fiindcă eu eram genul de copil care nu strica jucării. Le-am păstrat în cutii, sigilate. De-a lungul timpului, când m-am mai întâlnit cu familii nevoiaşe, cu copii, am mai dat din jucării. După ce s-a născut fiica mea şi a ajuns pe la 3-4 ani le-a găsit şi mi le-a aranjat în câteva secunde. Alea care erau sigilate şi în ţiplă, nici măcar banda adezivă nu o dădusem jos, mi le-a 'aranjat' copilul în câteva secunde”, povesteşte artista amuzată.
Fiica ei i-a moştenit calităţile artistice. Nu-i va impune ce alegeri să facă, dar va fi alături de ea, indiferent de decizie.
„Da, Sienna are înclinaţii artistice, sunt sigură. Am dus-o la cei mai buni profesori şi am testat-o Din punctul meu de vedere este mult mai talentată la actorie, se vede clar artistul din ea. Nu vreau să-i impun. Datoria mea de părinte este să-i arăt fiecare domeniu, iar la final ea să aleagă. Eu voi fi alături de ea, indiferent ce va allege”, a încheiat Andreea Antonescu, potrivit Agerpres.