Procuratura a pornit o investigație după ce demnitarii din Republica Moldolva au declarat că cineva le-a spart conturile și au intrat în posesia conversațiilor private de pe Telegram.
După ce conturile de Telegram ale unor demnitari din Republica Moldova au fost sparte, ei au declarat că această interceptarea convorbirilor este ilegală și au luat atitudine. Ancheta era condusă de Procuratura pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale (PCCOCS), dar demnitarii au reclamat „anumite acțiuni” ale unor procurori din cadrul instituției.
În prezent, Procuratura Generală se ocupă de dosar. Ofițerul de presă al PCCOCS, Emil Gaitur, a declarat că Procuratura Generală a sesizat PCCOCS cu privire la publicarea conversațiilor de pe conturile de Telegram ale unor funcționari. Procurorii au pornit urmărirea penală pe faptul „interceptării ilegale a unei transmisiuni de date informatice”, în comun cu Direcția Investigații Infracțiuni Informatice a Inspectoratului Național de Investigații.
„În aceeași sesizare, spre examinare către PCCOCS a fost transmisă și informația privind pretinsa atestare a implicării unor demnitari în activitatea mai multor instituții, prin amestec în adoptarea deciziilor”, a spus Gaitur. Pe Telegram s-a descoperit șiun chat denumit CSP, care ar fi arătat un concurs aranjat pentru funcția de procuror-șef anticorupție, câștigat de Veronica Dragalin. Sergiu Litvinenco a declarat că aceste conversații „au fost trunchiate, deplasate şi rupte din context”. Veronica Dragalin nu a dorit să vorbească despre „informațiile care au ajuns în spațiul public, printr-o încălcare gravă a vieții private”.
Cea mai mare scurgere de corespondență privată
În noiembrie, site-ul Moldova-Leaks spunea că este „cea mai mare scurgere de corespondență privată” și că este vorba de conversațiile ministrului Justiției, Sergiu Litvinenco, ministrului de Interne, Ana Revenco, ministrului Economiei, Dumitru Alaiba, consilierului prezidențial pentru securitate, Dorin Recean, procurorului general interimar, Ion Munteanu, fostului deputat Vadim Pistrinciuc. Ei nu au recunoscut nimic.
„În consecință, în scopul excluderii oricăror presupuneri, chiar indirecte, de existență a circumstanțelor care ar pune la îndoială rezonabilă imparțialitatea procurorilor PCCOCS, procuratura specializată și-a declinat competența și a remis materialele de referință către Procuratura Generală pentru a decide”, a explicat Emil Gaitur.
Solicitată de Europa Liberă, purtătoarea de cuvânt a Procuraturii Generale, Violina Moraru, a spus că instituția „urmează să examineze solicitarea de abținere a PCCOCS”. „Desemnarea lui Victor Furtună pentru a investiga cazul procurorului general nu a fost deloc întâmplătoare, ci un abuz din partea ministrului Litvinenco și a membrilor CSP subordonați lui”, a spus și Stoianoglo. El a mai declarat că Furtună a fost numit ulterior în funcția de șef adjunct al PCOCCS pentru că s-a ocupat de acest dosar, potrivit moldova.europalibera.org.