Şeful aviaţiei civile din Malaezia a declarat că soarta avionului rămâne "un mister". Azharuddin Abdul Rahman a declarat că autorităţile nu au exclus ipoteza unui atentat şi că au fost trimise mai multe nave pentru a verifica "un obiect galben" care a fost zărit plutind în apele vietnameze.
- "Din păcate, nu am găsit nimic din avion. În fiecare oră, în fiecare secundă căutăm orice porţiune din mare", a declarat Azharuddin Abdul Rahman, care a dat asigurări că misiunile de căutare au fost intensificate.
Oficialul a declarat, într-o conferinţă de presă susţinută azi, că se încearcă identificarea celor doi pasageri ai zborului care călătoreau cu acte false, potrivit BBC News.
Malaezia beneficiază de ajutor internaţional în această operaţiune.
Zborul MH370 al Malaysia Airlines, cu 239 de persoane la bord, a dispărut de pe radare în urmă cu trei zile. Familiile pasagerilor au fost avertizate să se pregătească pentru ce este mai rău. Doi pasageri cu paşapoarte false Poliţia thailandeză a deschis o anchetă cu privire la o "reţea de trafic pasapoarte", după ce s-a descoperit că doi dintre pasagerii avionului Malaysia Airlines dispărut au urcat în avion cu paşapoarte europene furate. Pe lista de pasageri apar austriacul Christian Kozel şi italianul Luigi Maraldi, însă niciunul dintre ei nu se afla la bord.
Cei doi europeni au reclamat furtul paşapoartelor în Thailanda, în ultimii doi ani. Pe numele lor au fost rezervate pe 6 martie două bilete, emise apoi în oraşul Pattaya, o staţiune aflată la sud de capitala Bangkok.
Biletele au fost plătite cu moneda thailandeză, baht, la un preţ echivalent cu 625 de dolari fiecare.
Pe numele lui Kozel a fost cumpărat un bilet de la Kuala Lumpur la Beijing cu aparatul Boeing 777 al Malaysia, apoi la Amsterdam şi Frankfurt. Cel de-al doilea pasager cu nume fals avea acelaşi traseu până la Amsterdaam, după care se îndrepta spre Copenhaga.
Autorităţile din Malaysia au lansat o anchetă teroristă, iar o echipă FBI oferă sprijin anchetatorii. Citiţi şi: Dispariţia avionului malaezian: terorism sau eroare de pilotaj?