Poliţia Economică a percheziţionat, ieri, spitalul judeţean pentru a controla contractele de achiziţii.
Ofiţerii Serviciului de Investigare a Fraudelor al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Timiş au descins ieri în forţă la sediul Spitalului Clinic de Urgenţă Judeţean Timişoara. Poliţiştii din Timiş spun că s-a ajuns la această situaţie fără precedent în mediul medical în urma deschiderii a două dosare de cercetare penală care vizează achiziţii ilicite, făcute pe criterii de „prietenie“. „În evidenţele Poliţiei Timiş sunt înregistrate două dosare penale în care se efectuează cercetări cu privire la atribuirea şi derularea, în perioada 2006-2007, a unor contracte de achiziţii publice de către Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Timişoara. În această dimineaţă (n.r. - ieri), forurile competente au emis autorizaţ ia de percheziţionare a sistemului informatic al unităţii“, a declarat subinspectorul Florin Huluţă, purtătorul de cuvânt al IJP Timiş. Contracte pe prietenie Potrivit declaraţiilor poliţiştilor, în cauză este vorba de o anchetă legată de montările de termopane, de anul trecut, la etajele superioare ale spitalului. O altă verificare este legată de recepţionarea şi achitarea unor lucrări de schimbare a coloanelor de încălzire neefectuate. Mai precis, este vorba de relaţiile cu două societăţi comerciale. Una este Fangema SRL, firma care a cumpărat şi montat ferestre termopan în spital.
Aceasta aparţine chiar şefului Serviciului Tehnic al Spitalului, Ovidiu Maxa, şi a fost, până anul trecut, proprietatea soţiei acestuia. În ultimii doi ani, societatea „a câştigat“ mai multe contracte cu spitalul, în condiţiile în care caietele de sarcini erau concepute „în familie“.
Soţul patroanei firmei a montat un număr incert de ferestre termopan, asta pentru că respectivele nu au fost recepţionate niciodată. În plus, în mod curios, câţiva dintre angajaţii firmei Fangema SRL au fost dotaţi cu telefoane de serviciu din reţeaua spitalului judeţean, telefoane şi numere la care au acces numai medicii şi angajaţii tehnici ai unităţii.
În al doilea dosar de cercetare este vorba de firma Dinu Instal, care, tot pe relaţii apropiate cu conducerea spitalului judeţean, a beneficiat de plăţi în avans pentru lucrările care trebuia să le efectueze la coloanele şi reţelele de utilităţi. Reclamaţia vizavi de această firmă este că, după încheierea lucrărilor, solicita şi primea plăţi suplimentare, nejustificate. Calculatorul cu probe Ieri-dimineaţă, poliţiştii de la Economic au cerut din start accesul la Serviciul Tehnic şi, la scurt timp, au constatat că unul dintre computerele din incintă lipsea. Motivaţia ulterioară a conducerii spitalului a fost că acesta era trimis în service, pentru recuperarea de pe hard-disk a unor informaţii şterse „din greşeală“.
Pus în faţa percheziţiei, Mihai Ionac, managerul spitalului, susţine că aceste controale ar fi comandate de către conducerea Autorităţii de Sănătate Publică. „E o acţiune de intimidare, de hărţuire, departe de orice limită a bunului-simţ. Nu mi s-a adus nimic la cunoştinţă oficial, în scris. Doar verbal mi s-a spus“, explică Ionac. PRECEDENT Management defectuos Pe numele managerului Mihai Onac există mai multe plângeri penale. El a fost cercetat de DNA în 2006, fără a fi începută însă urmărirea penală. Onac a fost demis la începutul lunii decembrie 2007, în urma mai multor controale desfăşurate de Ministerul Sănătăţii Publice în spital, care au relevat lipsuri în management.
Verificările au vizat datoriile unităţii spitaliceşti, precum şi demiterile a nouă şefi de secţii de spital. El a contestat în instanţă demiterea şi a câştigat la prima instanţă. Onac nu a stat pe gânduri şi s-a reinstalat urgent pe funcţie, la mijlocul lunii ianuarie, anul acesta.