Anchetă la Spitalul MAI după un val de pensionări medicale, în rândul polițiștilor, pompierilor și jandarmilor, pe motiv de depresie. Un astfel de caz, al unui polițist de 25 de ani, a fost prezentat, zilele trecute în județul Satu Mare.
Ofiţerii anticorupţie din cadrul DGA au descins la Spitalul de Urgenţă „Prof. Dr. Dimitrie Gerota” din Bucureşti. Aceștia au ridicat mai multe documente și înscrisuri referitoare la un caz de corupție.
Anchetă la Spitalul Gerota
Ofițerii din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie (DGA) s-au autosesizat, în contextul unor suspiciuni legate de mai multe cazuri de pensionare. Astfel, noua anchetă vizează o serie de ofițeri, unii cu vârste sub 30 de ani și-au cerut retragerea din activitate din motive medicale. Mai exact, aceștia au susținut că suferă de depresie și nu-și mai pot desfășura munca.
Probatoriul instrumentat vizează mai multe situaţii de pensionare pe caz de boală din ultimii doi ani. În cele mai multe cazuri este vorba despre „depresii” sau afecţiuni asociate. Ofițerii de anchetă au sesizat că există o „apetenţă” pentru pensionare cu acest diagnostic.
Această anchetă va continua cu alte investigații, ce mai probabil percheziții și audieri ale unor persoane implicate, au mai explicat sursele judiciare. Anchetatorii au suspiciuni cu privire la legalitatea documentelor medicale emise în vederea obținerii clasării „apt limitat/inapt pentru serviciul în poliție”.
Direcția Generală Anticorupție a Ministerului Afacerilor Interne desfășoară această anchetă sub coordonarea procurorilor DNA.
Pensionar la 25 de ani și 5 ani vechime
Această anchetă vine după ce, în urmă cu câteva zile a fost prezentat cazul unui polițist care și-a cerut pensionarea la vârsta de 25 de ani. După doar cinci ani de activitate, agentul a reclamat faptul că este supus presiunilor, în sistem. El a fost prins, în urmă cu aproximativ un an, conducând sub influența substanțelor interzise.
Polițistul este din Satu Mare și a fost declarat inapt pentru serviciu de o expertiză medicală efectuată de o comisiei. El și-a depus dosarul de pensionare care este în analiză la șefii săi din IPJ. În cazul în care i se va aproba retragerea din activitate, polițistul va primi un venit de aproximativ 3.000 de lei. Suma este peste pensia medie de care beneficiază un lucrător care îndeplinește toate condițiile legale de pensionare.
Poliția Română a confirmat că a primit dosarul de pensionare a tânărului agent. De altfel, se pare că acesta s-a și retras din activitate, încă din luna februarie. Acum, dosarul său este în curs de evaluare. Dar, cu siguranță, șefii din poliție vor da dovadă de „omenie” și-l vor încadra la categoria „apt limitat la război şi încadrare în gradul III (trei) de invaliditate”. Rămâne de văzut dacă noua anchetă îi va determina să se răzgândească.
„Astfel, în acest moment, dosarul de pensionare al celui în cauză se află în analiză, în vederea stabilirii dacă acesta va beneficia de pensie de invaliditate, ca urmare a clasării de către comisia medicală de expertiză «inapt pentru îndeplinirea serviciului în poliţie în timp de pace, apt limitat la război şi încadrare în gradul III (trei) de invaliditate»”, a transmis poliția.
Anchetă în cazul polițistului de la Satu Mare
Anchetatorii verifică și cazul acestui polițist de la Satu Mare care și-a cerut pensionarea la doar 25 de ani, după cinci ani de activitate. Ofițerii DGA analizează documentele care au stat la baza dosarului de pensionare.
Polițistul s-a retras din activitate încă din luna februarie. Aceasta în condițiile în care este anchetat pentru consum de droguri la volan.
El și-a depus cererea de pensionare, astfel că documentele sunt la șefii săi din cadrul IPJ Satu Mare. Conform unor surse citate de Digi 24, cazul său se numără printre cele investigate.