Trupul neînsuflețit al unui bucureștean, care a murit în urma complicațiilor survenite ca urmare a infectării cu noul coronavirus, nu mai este de găsit la morga Spitalului Floreasca.
Este pentru prima dată în istoria Spitalului Floreasca când se întâmplă un astfel de episod. Pur și si simplu direcțiunea spitalului nu știe ce să răspundă la întrebarea simplă adresată de polițiștii de la Secția 1 din București, și anume unde este cadavrul persoane decedate în urma Covid 19.
În prima fază, cei de la Spitalul Floreasca au declarat că trupul neînsuflețit a fost dat din greșeală altei familii, dar nu au răspuns la întrebarea dacă în morga spitalului se mai află cadavru care să fi rămas fără aparținător. Mai mult, spun oamenii legii, nici ipoteza că o altă familie să fi ridicat două cadavre nu poate fi crezută, deoarece este puțin probabil ca asistenții de la morgă să nu își fi dat seama de acest lucru.
„Precizăm de la început că în spital se desfășoară o cercetare administrativă, pentru a vedea cum s-au petrecut exact lucrurile... În momentul în care un pacient decedează, el primește o brățară de identificare, care se aplică la încheietura mâinii și apoi este pus în doi saci de plastic, pentru cadavre. Personalul Serviciului de anatomie patologică are obligația - în momentul în care predă pacientul decedat familiei - să verifice datele din cartea de identitate și cele de pe brățara de la mână, iar familia trebuie să recunoască decedatul. În această situație, noi am avut pe data de 31 decembrie 2020, două persoane care au decedat și una dintre familii a identificat cadavrul și acesta a fost predat firmei de pompe funebre.
Acum, noi verificăm să vedem dacă acest cadavru nu a fost recunoscut în mod corect de familie sau dacă cineva a greșit în momentul în care a predat cadavrul, pentru că, cel mai probabil, cele două cadavre au fost încurcate. Pe lângă verificarea noastră, și poliția face o verificare, pentru că trebuie exhumat cadavrul și dat familiei în drept”, a spus medicul Bogdan Oprița de la Spitalul Floreasca.
Poliția Capitalei a demarat o anchetă
Pe urmele acestui caz ciudat au intrat atât procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, unde a fost deschis un dosar pentru neglijență în serviciu.
În prezent, polițiștii de la Secția 1 de Poliție București au demarat cercetările în acest dosar, pentru a elucida ce anume s-a petrecut. Cele două familii au fost chemate la audieri pentru clarificări.
„Urmare informațiilor apărute în mass media, cu privire la o situație înregistrată la o unitate spitalicească din sectorul 1, facem următoarele precizări : prin apel 112, o persoană a sesizat faptul că a fost anunțat cu privire la decesul unei rude aflate în spital, dar la momentul în care au sosit pentru a ridica trupul neînsuflețit, reprezentanții spitalului nu l-au putut elibera. La fața locului s-au deplasat polițiști din cadrul Secției 1, care au intrat în contact cu familia, dar și cu reprezentanți ai unității sanitare, care la acest moment au precizat că urmează a fi eliberat trupul, după încheierea unor proceduri medicale. Verificările sunt efectuate de Secția 1 Poliție, în vederea stabilirii situației de fapt”, au transmis cei de la Poliția Capitalei.