Anchetă la Jandarmerie din cauza lui Cumpănașu. Verificările vizează perioada în care acesta a primit protecție și mașină de lux

Anchetă la Jandarmerie din cauza lui Cumpănașu. Verificările vizează perioada în care acesta a primit protecție și mașină de lux

Corpul de Control al ministrului de Interne anchetează condițiile în care Alexandru Cumpănașu a beneficiat de protecția Jandarmeriei, în anul 2019. El a primit escortă și un automobil de lux pentru deplasări, pe motiv că ar fi fost amenințat.

La momentul respectiv, Jandarmeria i-a asigurat lui Alexandru Cumpănașu, candidat la alegerile pentru Cotroceni, un autoturism de lux pentru deplasări, dar și protecție. Vreme de trei luni, el a folosit autoturismul Volkswagen Tuareg, pus la dispoziție de Jandarmerie și a fost escortat de jandarmi, iar costurile acestei operațiuni s-au ridicat la 400.000 de lei.

Măsurile de protecție au fost dispuse la solicitarea ministrului de interne de la acel moment, Mihai Fifor (PSD), după ce Alexandru Cumpănașu a declarat că ar fi primit amenințări.

„Domnul Cumpănaşu a solicitat oficial acest lucru Ministerului de Interne, s-a făcut analiză în cadrul MAI. Orice persoană care solicită acest lucru şi are toate documentele primeşte acest sprijin. (…) Orice persoană din această ţară care îndeplineşte condiţiile conform legii capătă protecţie în acest sens. Orice persoană din România care face dovadă că este ameninţată, că are viaţa pusă în pericol poate primi protecţia statului, în speţă a MAI sau a altor instituţii. Lucrul acesta s-a întâmplat cu Alexandru Cumpănaşu, s-a făcut verificare, este pe lege, primeşte această protecţie”, spunea Mihai Fifor la vremea respectivă.

Curtea de Conturi a imputat cei 400.000 de lei

La finalul celor trei luni, întreaga poveste s-a închis fără ca cineva să fi putut dovedi că amenințările au existat în realitate. De altfel, nu a fost formulată nici o plângere penală în acest caz și nu a existat nici o anchetă a procurorilor ori a altor instituții ale statului.

În schimb, a existat un control al Curții de Conturi, la Jandarmeria Română, care a stabilit un prejudiciu în valoare de 400.000 de lei în bugetul instituției. Actuala anchetă a Corpului de control al ministrului vine ca urmare a raportului întocmit de inspectorii de la Curtea de Conturi.

Cum a primit protecția Jandarmeriei

Alexandru Cumpănașu, care a participat la alegerile prezidențiale din anul 2019, și-a lansat candidatura în contextul cazului crimelor de la Caracal. El a beneficiat de o mediatizare foarte mare, la acel moment, dat fiind că una dintre victime, Alexandra Măceșanu, era nepoata soției sale. Cumpănașu, care poza într-un luptător împotriva „sistemului corupt”, a cerut și a primit protecție oficială după ce a declarat în presă că ar fi fost amenințat.

Pe 19 august 2019, într-o postare pe Facebook, el anunța că va depune plângere pentru presupusele amenințări la adresa sa. Ulterior, se pare că ar fi pomenit despre aceste amenințări doar într-un memoriu adresat DIICOT.

„Astăzi (19 august 2019 – n. red) mă voi afla la Parchetul General pentru a adăuga informații care să ajute procurorii să faca lumina în cazul Alexandrei, dar și cu privire la alte persoane care mi-au adus la cunostință infracțiuni similare comise asupra altor fete. Cu această ocazie, voi depune plângere penală și pentru amenințările primite la adresa mea în ultima perioadă”, scria Cumpănașu pe Facebook.

Câteva zile mai târziu, Alexandru Cumpănașu a declarat, tot pe Facebook, că va solicita protecția statului român.