Serviciul german de informaţii externe (BND) a deschis o anchetă în legătură cu un presupus furt al planurilor de construcţie a viitoarelor sale birouri, raportat de revista Focus, care citează o sursă din interiorul instituţiei, relatează BBC.
Dacă informaţiile vehiculate de revista amintită se confirmă, atunci incidentul reprezintă un risc major de securitate şi pune BND într-o situaţie penibilă. Sediul ale cărui costuri sunt estimate la 1.6 miliarde de euro este în prezent în construcţie în capitala Berlin. Clădirea ar urma să fie finalizată în 2014.
"La ora actuală, nu este posibilă verificarea autenticităţii acestor informaţii, dar o anchetă a fost lansată vineri", a declarat Steffen Seibert, purtător de cuvânt al guvernului german, citat de AFP, preluată de Agerpres.
BND a creat o comisie pentru verificarea pretinsei pierderi a planurilor de construcţie, "o chestiune luată foarte în serios de către guvern", a subliniat purtătorul de cuvânt menţionat. În urma reunificării germane, guvernul a decis să transfere sediul BND din Pullah, în apropiere de Munchen (sudul Germaniei), la Berlin.
Potrivit Focus, planurile dispărute ar fi fost subtilizate chiar de pe şantierul de construcţie acum un an. Documentele detaliază în particular măsurile de securitate prevăzute pentru a proteja instituţia, care ar urma să angajeze 4.000 de persoane.
BND, unul din cele trei servicii secrete germane, este responsabil de culegerea informaţiilor în străinătate.