Anca Țurcașiu, una dintre concurentele la Asia Express a plecat în vacanță. Vedeta se odihnește pe plaiurile grecești, dar nici de acolo nu ratează emisiunea la care a participat.
Nici din vacanță nu se poate abține
Artista Anca Țurcașiu a decis că după emisiunea solicitantă la care a participat merită o vacanță în care să se odihnească. Așa că a plecat spre însorita Grecie unde și acum se poate face plajă. De altfel, aceasta a și postat pentru fani câteva imagini de acolo, una dintre ele în costum de baie. Desigur că silueta ei a fost observată de fani, așa că au felicitat-o pentru modul în care reușește să se mențină în formă. Faptul că este într-o formă fizică de invidiat s-a văzut și la emisiunea concurs la care a participat.
Și chiar dacă este în vacanță, vedeta urmărește fiecare episod al Asia Express. Drept dovadă i-a ținut la curent pe fani cu faptul că au reușit să fie lideri de audiență, marți. Actrița nu se lasă doborâtă de nicio probă și împreună cu prietena ei, Andreea Samson, par să fie una dintre cele mai sudate echipe.
Bancul care a devenit viral
Nimic nu pare să le afecteze tonusul, așa că indiferent prin ce situații trec, cele două găsesc motiv să zâmbească. Unul dintre aceste motive a fost un banc spus de vedetă, care a profitat de moment pentru a-și exersa actoria. ”Un domn la doctor. - Cum stați cu nervii? – Eu stau cu nervii foarte bine, dar cu ficatul stau atât de rău”, a fost bancul spus în stilul caracteristic de Anca Țurcașiu.
Colega ei, Andreea a izbucnit în râs, semn că gluma și-a atins scopul. Cele două actrițe par să se descurce foarte bine până acum în competiție, iar Anca a marcat chiar și o premieră. Mai exact a băut bere, lucru pe care în mod normal, acasă nu l-ar face niciodată.