Înainte ca boșevicii să expulzeze „intelighenția” rusă spre Occident, americanii și-au trimis comuniștii pachet în Rusia

Cu mult înainte de isteria celebrului „sosesc rușii!”, din timpul Războiului Rece, Statele Unite au fost lovite, la sfârșitul anilor 1910, de o panică care ar putea fi rezumată astfel : „vin comuniștii!”.

Revoluția bolșevică din 1917 nu a schimbat doar Rusia, ci a influențat profund și societatea americană, ridicând temeri că comuniștii vor ajunge la putere și peste ocean.

Relațiile dintre guvernul SUA și mișcările de stânga și anarhiste nu au fost, evident, niciodată bune, dar în 1919 s-au transformat literalmente în război.

În iunie în acel an, susținătorii anarhiști italieni ai lui Luigi Galleani („cel mai periculos anarhist din America”) au detonat bombe în opt orașe din țară, vizând judecători, oficiali de imigrare și avocați.

Din fericire, nimeni nu a fost rănit, dar națiunea a fost paralizată de teama de a fi în ajunul unei revoluții ruse și al unui război civil.

Una dintre victimele prevăzute ale atacurilor, avocatul Alexander Mitchell Palmer, a declarat Congresului că revoluționarii sunt gata să „se ridice și să distrugă guvernul într-o singură lovitură".

Palmer, alături de asistentul său, viitorul director executiv al FBI, John Edgar Hoover, au organizat, prin urmare, „Raids Palmer”, adică o serie de arestări a anarhiștilor și a stângiștilor radicali.

Întrucât cei mai mulți dintre aceștia erau imigranți din Europa de Vest și de Est, guvernul a ales să-i expulze pe acești non-cetățeni din Statele Unite, scrie Russia Beyond.

Arca roșie a lui Noe

La 21 decembrie 1919, 249 de „radicali” au fost arestați și îmbarcați la bordul navei USAT Buford (foto) , în portul New York, și trimiși în secret în Rusia drept „cadoul de Crăciun al Americii pentru Lenin și Troțki”.

Familiile deportaților au fost informate despre expulzarea celor dragi abia după plecarea navei. Presa jubila. Jurnaliștii au poreclit nava Arca lui Noe.

„La fel cum plecarea arcei construite de Noe a fost un angajament pentru păstrarea rasei umane, cea a arcei sovietice este o garanție pentru salvarea Americii”, scria New York Evening Journal. Saturday Evening Post a completat: „Mayflower a adus primii constructori ai acestei țări, Buford a luat cu ea primii distrugători”.

Statele Unite și Rusia sovietică nu întrețineau relații diplomatice, așa că nava a fost trimisă în Finlanda. Cu toate acestea, sovieticii au fost informați despre călătoria sa și așteptau cu nerăbdare să-i întâmpine pe oaspeții „onorabili”, inclusiv pe liderii și ideologii anarhiști Alexander Berkman și Emma Goldman, aceasta din urmă fiind descrisă de Hoover drept „cea mai periculoasă femeie din America”.

Bine ați venit, dragi tovarăși americani

Călduros întâmpinați de bolșevici, pasagerii de pe Buford au început să-și croiască loc în societatea sovietică. Soarta celor mai mulți dintre ei rămâne necunoscută, dar cea a unor figuri cheie a fost documentată.

De exemplu, Emma Goldman și Alexander Berkman au călătorit prin toată țara, întâlnindu-se cu Lenin, cu bolșevici influenți și cetățeni obișnuiți în drumurile lor.

Dar dezamăgirea a pus stăpânire pe ei în fața spectacolului ce li se oferea, fiind oripilați în special de represiunile sinistrei poliții politice Ceka.

„Am găsit realitatea din Rusia grotească, total diferită de marele ideal care m-a adus pe creasta speranțelor înalte în țara promisiunii", a spus Emma Goldman.

„Am văzut în fața mea statul bolșevic zdrobind orice efort revoluționar constructiv, suprimând, restrângând și dezintegrând tot”, a adăugat ea.

După reprimarea brutală a marinarilor din Kronstadt, în 1921, Goldman și Berkman au părăsit Rusia pentru totdeauna.

Martiri sovietici

Alți pasageri de pe Buford au rămas însă. Între ei, Peter Bianki, liderul altădată puternicei Uniunii a Muncitorilor Ruși din Statele Unite, care a reușit să se integreze perfect

Bianki s-a lansat în tot felul de servicii pentru Rusia sovietică: a ajutat la restabilirea sistemului de transport siberian, care a fost avariat în timpul războiului civil, și a funcționat ca oficial al guvernului municipal la Petrograd și chiar în calitate de comisar adjunct la bordul unei nave-spital din Marea Baltică.

La 10 martie 1930, Peter Bianki și alți zece activiști și oficiali ai Partidului Comunist au fost uciși într-una dintre revoltele anti sovietice din regiunea Altai. Toți au fost apoi proclamați „martiri sovietici”.