În revista Intelligence a SRI, Arthur Lazăr Mureșan vorbește în articolul său „Smart Power, o alternativă pentru Rusia”, despre o teorie a lui Joseph Nye: „apelul la resursele dure ale puterii (forța militară sau sancțiunile) poate conduce la eșecul îndeplinirii scopurilor unui stat în politica externă”. Exemple date sunt Afganistan și Irak. Puterea dură nu este exclusă în totalitate, dar trebuie completată cu mecanismele puterii soft, absolut necesare pentru a atingerea obiectivelor dorite.
„Smart power” reprezintă, spune autorul, capacitatea de a combina resursele puterii soft cu cele ale puterii hard, în strategii eficiente. În sistemul actual internațional, statele nu mai sunt singurii actori importanți, fiind secondate de ONG-uri, corporații și organizații teroriste, care acumulează putere și devin importante în analiza mutațiilor internaționale.
În ceea ce privește Rusia, autorul articolului subliniază că strategia concepută de Vladimir Putin, în noul mandat de la Kremlin, rămâne în mare parte definită de termenii specifici „hard power”. Putin vrea reconstrucția industriei militare, crearea a 25 de milioane de locuri de muncă în high-tech, pentru a genera „un scut” împotriva Vestului.
În ciuda resetării relațiilor cu SUA, puterea de la Moscova și-a menținut obiectivul de a defini puterile occidentale ca inamici, prin acțiuni de tipul: plasarea unor bombardiere nucleare în regiunea artică, fără notificarea SUA; tentative de încălcare a spațiului aerian american și japonez ; spionaj militar cu un submarin rus cu focoase nucleare în Golful Mexicului, etc.
În plus, Moscova își păstrează atitudinea refractară față de amplasarea scutului american anti-rachetă în Europa - toate acestea arătând că, de fapt, entuziasmul resetării relațiilor bilaterale cu SUA, în 2010, a trecut repede.
Autoritarismul politic, neîncrederea față de străini și un naționalism șovin reprezintă părți ale „hard power-ului” rusesc.
Crearea unui „soft power” rusesc, prin organizarea diasporei, este o condiție necesară pentru o politică externă asertivă. În plan cultural, ar fi nevoie de creșterea programelor privind studiul limbii ruse în fostele republici sovietice, este insuficientă finanțarea profesorilor implicațin în astfel de proiecte, este slab promovată originalitatea culturii ruse, există un acces redus al studenților străini în universitățile ruse, din cauza lipsei burselor și a unui climat multinațional, asigurat pe parcursul studiilor.
Cunoașterea realităților ruse de căptre străini, alături de o mass-media activă în promovarea unei imagini pozitive a Rusiei, ar putea face minuni pe termen lung, spune autorul.
Președintele Dmitri Medvedev spunea în 2010 că Rusia trebuie „să nu se mai încrunte și să înceapă să zâmbească către lume”.
Chiar dacă blochează expansiunea NATO și întârzie instalarea scuturilor antirachetă, Rusia nu poate opri UE, față de care se împotrivește activ în obiective precum: securitatea energetică, stoparea terorismului sau drepturile omului. Și chiar dacă este cel mai mare petrostat din lume, Rusia se îmbogățește în principal pe hârtie, politica evidențiind că avuția nu este reală, precizează sursa citată.
Dacă UE ar reuși să convingă Rusia să se alăture Occidentului, ar fi un succes pentru a o salva de ea însăși, conchide autorul.
Criza elitelor politice ruse
Elitele unei națiuni generează suportul teoretic pentru propagarea identităţii poporului şi comportamentului extern al statului pe scena internaţională. Istoria a dovedit că elitele sunt apanajul unor regimuri democratice, întrucât acestea asigură dezvoltarea unor societăți de tip individualist, astfel încât fiecare promotor al unei idei să o propage și să o supună analizei publice pentru a stabili un trend.
Într-un articol publicat în revista Intelligence a Serviciului Român de Informații, Adriana Puiu vorbește despre elitele puterii așa cum sunt ele văzute de C. Wright Mills - lideri politici, mari capitaliști și șefi militari, ale căror interese coincid în anumite circumstanțe . Se bazează pe similitudinile care există între membrii săi, pe relațiile personale sau oficiale dintre ei, pe afinitățile psihice sau sociale care îi unesc - elitele politice, economice și militare reprezentând adevărata putere.
Elitele ruse au caracteristici aparte în peisajul european, caracterizat și de un simț critic scăzut față de clasa conducătoare. În perioada postmodernă, dezbaterea dintre exponenţii curentului liberalist, ce au pledat pentru implementarea modelului cultural şi politic occidental, cei civilizaţionişti şi tabăra naţionalistă, care sublinia trăsăturile speciale, mesianice ale Rusiei şi neingerinţa altor state în construirea identitară, a făcut ca Rusia să ajungă într-o criză cu privire la viziunea despre sine.
Simultan (auto)decredibilizarea a condus la scăderea influenţei la scară planetar, scrie autoarea.
Mutările de pe tabla de şah de la Kremlin sugerează că între elitele politice de la Moscova există o permanentă şi acerbă competiţie pentru acces la resurse.
În această ecuaţie, preşedintele Putin deţine rolul de „arbitru suprem” şi „moderator” pentru menținerea unui echlibru între grupurile concurente.
Situaţia concurenţială este favorizată de existenţa unor contradicţii de ordin structural şi de execuţie în aparatul administrativ, ilustrative fiind competenţele similare, în domeniul industriei petrolului şi energiei, avute atât de vicepremier cât şi de secretarul Comisiei Prezidenţiale.
Majoritatea analiștilor ruși prevăd două alternative în evoluția politică din zonă: degradarea treptată a situației până la ajungerea într-o stare de calamitate politică și economică sau tranziția drastică spre guvernarea legii și implementare unei politici competitive, ceea ce ar presupune schimbarea întregului sistem rus, nu doar a celui politic.
În plan extern, elita politică de la Moscova va continua să acționeze în vederea restabilirii poziției Rusiei printre primele șase puteri ale lumii. Liderii ruși au realizat o strategie pe două direcții: redobândirea dominației în fosta sferă de influență regională, pe de-o parte, și în cea globală (SUA, UE, NATO, Orientul Mijlociu), pe de alta.
Pentru depășirea fazei de stand-by, consideră autoarea, este necesară definirea interesului național rus și promovarea lui printr-o reputație bună și o imagine puternică, împreună cu cultivarea relațiilor cu alte state sau societăți care și-au asumat rolul de lider.