Istoria ne-a arătat că diverse naţiuni au dat la iveală originea unor fascişti diferiţi. Hitler era obsedat de rasă. Mussolini de gloria imperială a Romei şi generalul Franco. În prezent, avem un Donald Trump care seamănă puţin cu Berlusconi: amândoi s-au îmbogăţit în sectorul imobiliar. Amândoi s-au simţit persecutaţi de presă şi de sistemul independent de justiţie. Amândoi au acelaşi fel vulgar de a relaţiona cu femeile. Berlusconi, însă, şi-a menţinut mereu stilul dulceag al cântăreţului italian de navă de croazieră, în timp ce Trump e...mai american, adică, bădăran de-a dreptul.

Trump, aparţine acelei tipologii de oameni - un pic pungaşi şi un pic finanţatori ai show businessului, puţin predicatori evanghelici şi un pic oameni de afaceri cinstiţi dar şi cu încălcarea legii- care apar frecvent în istoria americană. La televiziune îi vezi predicând în spaţii uriaşe cu persoane în delir, totul transformat în pseudo-biserici, entuziasmându-se şi răguşind pentru a stoarce banii publicului. Îi întâlneşti în studiourile cinematografice, pe ringurile de box, în adunările politice, în sălile de reuniuni ale consiliilor de administraţie ale marilor firme de pe Wall Street, subliniază analiştii americani.

Este ştiut faptul că pentru a avea succes în America trebuie să ai ceva de vândut, cum ar fi o grămadă de fantezii şi adesea trebuie să te pricepi să zbieri mai tare decât oricine altcineva pentru a decanta ceea ce vinzi. În societăţile mici şi vechi, cine se autoelogiază este considerat vulgar la modul dizgraţios. Cine se naşte bogat şi privilegiat tinde să ţină asta sub tăcere. În interiorul claselor sociale europene mai prospere, să vorbeşti despre bani este considerat ca lipsă de educaţie. Chiar şi SUA au o categorie socială care acceptă şi copiază modelul european. Şi totuşi, chiar şi acolo există o limită. Felul de a fi al lui Trump, atât de arogant, minciunile sale spuse cu siguranţă, pe care chiar şi marea parte a americanilor, inclusiv aceia care l-au votat nu le înghit, duc la exasperare, la enervare.

Dar, pentru a-l înţelege pe Trump e necesar să se recurgă la filmul care ne poate explica mai multe despre el. Este vorba despre  capodopera lui Orson Welles, ''Citizen Kane'' şi mertită revăzut pentru a înţelege fanfaronada "tumpistă".

Chiar Trump a spus că ''Citizen Kane'' este filmul său preferat. Pare că el se identifică în eroul magnat de presă, avid să se îmbogăţească şi să devină mai puternic decât oricine altcineva. Kane, eroul principal, îşi foloseştee bogăţiile sale şi influenţa sa pentru a declanşa războaie, să clădească pentru sine un castel cu numele Xanadu, debordând de comorile provenite din toată Europa şi să cumpere cu bani  adulaţia a milioane de persoane, inclusiv soţiile sale. Când nu reuşeşte să cumpere persoane, le ameninţă. Îşi sfârşeşte zilele singur şi amărât: avea tot ceea ce banul putuse cumpăra, dar şi-a pierdut sufletul.

Putem afirma că ceea ce îi lipseşte lui Kane este răutatea lui Trump. Trump e un personaj mai sumbru, care clocoteşte de furie împotriva tuturor şi a tot, împotriva oricui i se pune în cale sau care nu-l laudă.

Kane şi Trump împart acelaşi tip de ''hybris''(boala puterii). Kane şi Trump aspiră că oblige lumea întreagă să se învârtească în jurul lor. Sunt blocaţi într-o puerilă viziune asupra lumii, din care lipsesc opiniile şi experienţele altora. Vor să fie stăpânii realităţii, forţând-o să fie conformă cu punctele lor de vedere.

''Cetăţeanul Kane'' îşi trăieşte ultimele sale zile în sumbrele camere ale castelului său babilonic, de unul singur. Pereţii îi fac ecou vocii. În viaţa sa n-a mai rămas nimeni asupra căruia să-şi exercite controlul. Unicele figuri umane care populează Xanadu, în afara majordomului, sunt statuile mute, achiziţionate cu preţuri imense. Una dintre imaginile cutremurătoare ale filmului e aceea în care Kane intră în sala oglinzilor şi se trezeşte înconjurat de o infinitate de imagini ale propriei persoane...

Ceea ce pare ciudat, este faptul ca până acum Trump nu are niciun opozant în partidul republican, aceştia preferând să-şi vadă liniştiţi de problemele personale. Cu toată puterea sa, magnatul nu reuşeşte să ţină sub control Statele Unite şi cu atât mai puţin Lumea. În afara presei mainstream, critică în ceea ce-l priveşte, preşedintele trebuie să facă faţă instituţiilor guvernului, pline de profesionişti recalcitranţi care refuză să fie manipulaţi de tweeturile sale, de atitudinile sale mânioase. Ca majoritatea demagogilor, Trump se simte mai în largul său cu mulţimile de aplaudaci care râd de glumele sale şi-i împărtăşesc furia, descrie repubblica.it.

Din ceea ce se zice, la Casa Albă Trump e puţin ca şi Kane în sala oglinzilor: un om solitar, furios pe neputinţa sa, cu toată enorma putere care i-a fost conferită de funcţie, incapabil să suporte faptul că realitatea continuă să nu se adapteze la fanteziile sale. Unii spun că lucrurile nu vor putea merge înainte în acest fel. Poate să fie vorba de o iluzie.

În orice caz, dacă Trump la un moment dat va trebui să intre în colaps şi să-şi piardă palatul ca şi sufletul, noi vom fi norocoşi doar dacă în prăbuşirea sa nu va trage după el o bună parte a planetei... Şi încă ceva, până şi soţia sa, Melania Trump, preferă să stea departe de "tiran" refuzând să guste din borcanul cu miere de la Casa Albă, preferând liniştea pe care şi-a creat-o departe de el.