ANAF caută cumpărători pentru mașinile Elenei Udrea și ale lui Ioan Niculae. Procedura pe care trebuie să o urmeze cei interesați

Sursa foto: Arhiva EVZ

Mașinile fostului ministru Elena Udrea și ale omului de afaceri Ioan Niculae vor fi scoase la vânzare, prin licitație. Conform procedurilor în vigoare, orice român se poate înscrie la procedura ANAF, dacă își dorește să achiziționeze una dintre mașinile conduse de Elena Udrea sau de Ioan Niculae.

ANAF a scos la vânzare două autovehicule care i-au aparținut omului de afaceri Ioan Niculae, patronul InterAgro. Acesta a fost condamnat pentru încheierea unor contracte fictive în scopul reducerii taxelor și impozitelor datorate statului.

Fiscul vrea să vândă două Jeep-uri Wrangler, din anul 2007, care au aparținut omului de afaceri. Mașinile au culoare verde, respectiv roșie și un kilometraj foarte bun, de 45.777, respectiv 30.013 km. Jeep-ul de culoare verde costă 73.306 lei, iar cel roșu, 70.154 lei.

De menționat că este cea de-a doua licitație organizată de Fisc pentru mașinile lui Ioan Niculae, dat diind că la prima strigare nu au fost vândute. De această dată, prețul de pornire va fi mai mic.

Sursa foto: arhiva EVZ

Mașinile Elenei Udrea vor fi vândute

De asemenea, urmează să fie vândute și autovehiculele care i-au aparținut fostului ministruElena Udrea și care au fost reținute de Fisc pentru recuperarea prejudiciului stabilit în Dosarul „Gala Bute”. Este vorba despre un Mercedes Benz Clasa S, culoare negru, având ca an de fabricație 2005. Mașina are 201.418 kilometri parcurși, folosește benzină și are o cutie cutie de viteză automată, culoare negru. Prețul de pornire al licitației este de 37.971 lei.

Cea de-a doua mașină scoasă la vânzare este un Fiat 500, având ca an de fabricație 2012, 70.547 kilometri parcurși, combustibil benzină, cutie de viteze automata, culoare alb. Prețul de pornire al licitației este de 35.368 lei. Licitația a fost programată pentru data de 8 noiembrie și se va ține la București.

Care este procedura ANAF de licitație

Cei interesați de mașinile confiscate și scoase la vânzare de Fisc trebuie să urmeze câțiva pași procedurali, înainte de a se putea înscrie la licitație și de a oferta. Mai întâi trebuie să consulte ofertele de pe site-ul ANAF, grupate pe județe. Aici vor afla date despre ziua licitației, prețul de evaluare, dar și imagini cu mașina scoasă la vânzare.

Mai departe, aceștia trebuie să depună o serie de documente solicitate, inclusiv oferta efectivă de vânzare, respectiv prețul propus. De menționat că licitațiile ANAF nu se desfășoară așa cum vedem în firme. Ofertanții prezintă sumele pe care sunt dispuși să le plătească, în scris, iar cel care dă mai mult, câștigă. Nu există posibilitatea ca un alt concurent să revină cu alt preț decât în cazul în care bunu scos la vânzare nu a fost adjudecat.

În al doilea rând trebuie făcută dovada plăţii taxei de participare sau a constituirii garanţiei sub forma scrisorii de garanţie, reprezentând 10% din preţul de pornire a licitaţiei. Dosarul depus la ANAF trebuie să mai conțină o copie a actului de identitate al cumpărătorului, o copie a certificatului unic de înregistrare pentru persoanele juridice.

Bunurile care nu s-au vândut la prima strigare, sunt scoase la licitație pentru a doua oară, cu un preț de pornire mai mic cu 25%. În caz că nici a doua licitație nu se încheie cu vânzarea bunului are loc și o a treia strigare, cu un preț mai mic cu 50% din cel inițial, conform gandul.info.