Canada răspunde tarifelor lui Trump. Mark Carney a anunțat noi măsuri împotriva produselor americane

Canada răspunde tarifelor lui Trump. Mark Carney a anunțat noi măsuri împotriva produselor americaneMark Carney / sursa foto: captură YouTube

Premierul canadian Mark Carney a anunțat sâmbătă noi măsuri comerciale împotriva Statelor Unite, după ce a decis să respingă propunerea venită de la Washington și să încheie negocierile dintre cele două țări. Relațiile dintre Canada și SUA au ajuns la unul dintre cele mai tensionate momente din ultimii ani.

Măsurile de retorsiune vor viza, printre altele, oțelul și produsele lactate americane. Lista include și produse din industria hârtiei, utilaje agricole și articole electronice, potrivit AFP.

Noile taxe canadiene vor intra în vigoare pe 8 septembrie, a precizat Mark Carney în cadrul unei conferințe de presă.

Tarifele canadiene vor fi aplicate „dolar pentru dolar”

Valoarea suprataxelor pregătite de Ottawa va fi echivalentă cu cea a tarifelor americane care au intrat în vigoare sâmbătă.

Taxele impuse de Statele Unite afectează importuri în valoare de aproximativ 20 de miliarde de dolari. Printre produsele vizate se numără cimentul și crosele de hochei.

Decizia guvernului canadian a venit după săptămâni de negocieri cu administrația americană. Mark Carney a anunțat vineri seară încheierea discuțiilor, cu puțin timp înainte de expirarea ultimatumului transmis de Casa Albă.

Premierul canadian a explicat că a preferat să oprească negocierile pentru a evita acceptarea unui acord pe care Ottawa îl considera dezavantajos.

„Nu putem accepta ceea ce ei propun și nu le vom oferi ceea ce ei cer. Cereau prea mult și ofereau prea puțin”, a declarat Carney.

Relațiile dintre Canada și SUA s-au deteriorat

Disputa comercială actuală se înscrie într-un conflict mai amplu între cele două state, început după revenirea lui Donald Trump la Casa Albă, în ianuarie 2025.

Emmanuel Marcone, Mark Carney și Donald Trump

Emmanuel Marcone, Mark Carney și Donald Trump / sursa foto: captură video

Canada s-a aflat de atunci în centrul politicii comerciale promovate de președintele american. Donald Trump a afirmat în repetate rânduri că își dorește ca țara vecină să devină „al 51-lea stat” al Statelor Unite.

În ultimele 18 luni, relațiile dintre Ottawa și Washington s-au deteriorat și mai mult. Cea mai recentă serie de tarife americane a vizat în special produse care, în mod obișnuit, beneficiau de protecție în cadrul acordului de liber schimb încheiat între Statele Unite, Canada și Mexic.

Mark Carney a descris situația drept o nouă ofensivă comercială americană împotriva Canadei.

„Ceea ce este evident” este că „există un nou atac al americanilor asupra Canadei” și, „într-un război, ataci”, a declarat premierul canadian la Ottawa.

Carney a afirmat că schimbarea relației cu Washingtonul trebuie privită și prin prisma transformărilor din Statele Unite. „America s-a schimbat”, a spus premierul, adăugând că „noi nu putem controla furtuna care bate dinspre Washington”.

Economia Canadei ar putea fi afectată

Conflictul comercial riscă să aibă efecte importante asupra economiei canadiene, deoarece Statele Unite reprezintă de departe cel mai mare partener comercial al Canadei.

Introducerea unor noi taxe canadiene, ca răspuns la măsurile americane, adaugă astfel o nouă etapă disputei comerciale dintre cele două țări.

Mark Carney a încercat sâmbătă să transmită un mesaj de sprijin mediului de afaceri canadian. Premierul a anunțat că guvernul va pregăti măsuri de sprijin pentru companii și economie.

Aceste măsuri vor fi menținute „atât timp cât va fi necesar”, potrivit lui Carney, iar detaliile programului urmează să fie prezentate săptămâna viitoare.