Poveştile marilor actori români vor fi spuse pe B1. Emisiunea "Nemuritorii", care va fi difuzată de B1 în fiecare vineri, de la ora 21.00, îşi propune să demonstreze că filmele şi marii actori români rămân nemuritori pentru iubitorii acestei arte.
Programul va fi împărţit în două părţi, traseul filmologic al fiecărui actor şi un interviu inedit cu acesta. Gazdele emisiunii vor fi pe rând tinerele actriţe Ana Ularu şi Crina Semciuc, iar printre primii invitaţi se numără Radu Beligan, Ion Besoiu, Ileana Stana Ionescu, Florin Piersic, Sebastian Papaiani, Mircea Albulescu, Draga Olteanu Matei, Constantin Codrescu, Dorel Vişan, Victor Rebengiuc şi Tamara Buciuceanu Botez.
Într-un interviu acordat "Evenimentului zilei", Ana Ularu povesteşte cum vede ea acest proiect, pe ce criterii sunt aleşi actorii şi cum decurg discuţiile cu ei.
"Se vor dezvălui taine unice şi irepetabile"
EVZ: Ce te-a determinat să accepţi acest proiect? Ana Ularu: Cel mai mult m-a atras subiectul, pe lângă ineditul unui mediu pe care nu l-am încercat până acum, vizavi de îmbogăţirea experienţei personale. Cum până acum am învăţat - şi încă învăţ - şi am făcut film, teatru, muzică, televiziune, m-a interesat să merg şi mai departe, să încerc postura de reporter. În general mi-a plăcut să scriu, am publicat de câte ori am avut ocazia, dar acum mă aflu într-o nouă ipostază şi sunt cât se poate de entuziasmată. Nu cred să existe vreun actor de vârsta mea care să nu fie fascinat de ideea de a petrece două ore în compania unor mari nume ale scenei şi ecranului, întrebând şi iscodind.
Ce vom vedea în "Nemuritorii"? Telespectatorii se vor întâlni cu bucuriile, regretele, revelaţiile, nemulţumirile, hazul şi realitatea din vieţile actorilor mari şi iubiţi ai cinematografiei şi scenei româneşti. Cum au crescut, cum au devenit, în ce moment se află acum... Viaţa şi cariera. Se vor dezvălui taine unice, personale şi irepetabile din magia şi malaxorul creaţiei, se vor evoca aspecte prea puţin cunoscute publicului larg, oameni, situaţii, întâmplări. Totul presărat cu secvenţe din filmografia fiecărui artist şi încununat de un film de referinţă difuzat în continuarea emisiunii.
Te ajută în vreun fel faptul că eşti actriţă, reuşind astfel să vorbeşti mai degajat cu invitaţii tăi? Poate mă ajută să fiu un pic mai îndrăzneaţă uneori, să ating subiecte mai puţin cunoscute de marele public, să aduc în lumină cu înţelegerea unui practicant anumite concepte. Poate că uneori mă încurcă, având o structură destul de emotivă, în felul meu.
Cum alegeţi actorii, pe ce criterii? Criteriul principal, deşi sună bizar când spun asta, este statutul. Vorbim despre monştri sacri, despre filmografii cu zeci de titluri, despre personalităţi cu un loc clar în sufletul publicului. Vorbim despre istorie.
Ce îţi place şi ce nu îţi place la proiectul acesta? Îmi place cât de "în priză" mă aflu de când am pornit la luptă. Nu mai vorbesc de întâlnirile propriu-zise cu fiecare dintre invitaţi, ar fi redundant. Nu îmi place încă de mine, sunt începătoare în acest domeniu şi am stângăciile inerente.
Cum merge cariera ta de actriţă? Ce proiecte mai pregăteşti? Aştept premiera din România a filmului "Periferic", cu care deocamdată călătorim la diverse premiere în lume, din Toronto la Moscova, Viena, Thessalonik, New York, atât eu, cât şi regizorul Bogdan Apetri. Sunt curioasă şi nerăbdătoare să văd reacţia publicului de acasă. Între timp lucrez la două spectacole de teatru alături de colegii mei, joc la Teatrul Metropolis şi la Craiova - un spectacol pe care îl iubesc nespus, "Măsură pentru măsură", în regia lui Silviu Purcărete.