Toate mijloacele de transport în comun care circulă pe raza municipiului București vor fi igienizate și dezinfectate la acest final de săptămână.
Societatea de Transport Bucureşti, fosta RATB, desfășoară în aceste zile, sâmbătă şi duminică, 20 şi 21 iunie 2020, o acţiune amplă de curăţenie şi igienizare a vehiculelor de transport în comun, din parcul propriu. Acțiunea face parte din campania începută înainte de declanșarea pandemiei de coronavirus, au anunțat reprezentanții societății într-un comunicat de presă.
Astfel, la acest final de săptămână, au fost mobilizați 620 de angajaţi care s-au prezentat voluntar în autobaze şi depouri pentru a curăţa şi igieniza mijloacele de transport din parcul STB SA. Pentru fiecare vehicul care va ieşi în traseu, va fi aplicat programul de spălare şi igienizare în interior şi exterior, precum şi neutralizarea graffiti-urilor.
„Pentru mine este extrem de important aspectul interior al vehiculelor şi, în general, condiţiile de transport pe care le asigurăm călătorilor. Din acest motiv, începând cu luna iulie, voi dispune alocarea unor resurse financiare şi umane adecvate, astfel încât să reuşim să oferim pasagerilor condiţii de călătorie civilizate”, a afirmat Alexandru-Hazem Kansou, directorul general al STB SA.
Pe de altă parte, pentru prevenirea infectării pasagerilor cu noul coronavirus, STB SA precizează că dezinfectează zilnic toate vehiculele din parcul circulant, conform prevederilor legale, folosind substanţe care distrug virusurile pe bază de clor.
Prin aceste acţiuni, STB SA îşi propune să asigure vehicule igienice şi un grad de confort cât mai ridicat pentru călători.
Potrivit sursei citate, reprezentanții societății fac apel la călători să respecte eforturile pe care STB le face şi să păstreze curăţenia vehiculelor, aceasta fiind o dovadă de respect şi faţă de ceilalţi călători. De altfel, începând de luni, mijloacele de transport în comun vor fi monitorizate pentru a vedea dacă este menţinut un aspect decent.
„Totodată, societatea de transport le mulţumeşte celor care au înţeles că de fiecare dintre noi depinde în ce condiţii călătorim”, se arată în comunicatul de presă emis de conducerea STB SA.
Surpriza Guvernului pentru pensionari. Ce facilități le propune
Orban, despre boicotarea conferinței lui Nicușor Dan: „Haidamacii lui Firea și Pandele”