Amor la locul de muncă. Șeful de post al poliției, protagonistul unui scandal amoros cu o subordonată

Sursă foto: Dreamstime

În cursul nopții trecute, un scandal a izbucnit la o secție de poliție din Argeș, după ce șeful de post a fost prins în ipostaze intime cu una dintre subordonatele sale. Descoperirea a fost făcută chiar de soțul femeii, care a bănuit totul.

Este vorba despre șeful de post din Schitu Golești și președintele județean al Sindicatului Europol, care ar avea de mai mult timp o relație cu subordonata sa, agent în aceeași localitate, potrivit surselor știripesurse.ro.

Soțul înșelat a bănuit totul și i-a urmărit

Soțul femeii a avut bănuieli că se întâmplă ceva între soția sa și șeful de post, așa că i-a urmărit pe cei doi. În cele din urmă, aceștia au intrat în sediul postului de poliție pentru câteva minute, moment în care bărbatul a încercat să intre după ei, dar ușa era blocată.

Ca urmare, soțul femeii a sunat la numărul de urgență 112 pentru a reclama incidentul, iar la fața locului au sosit reprezentanți ai Inspectoratului de Poliție Județean Argeș, inclusiv membrii unei echipe de intervenție rapidă.

La nivelul inspectoratului de poliție din Argeș, se va iniția o anchetă disciplinară în legătură cu acest incident, în urma căreia se vor lua măsurile potrivite conform statutului polițistului, potrivit știripesurse.ro.

Doi polițiști, prinşi întreţinând relaţii intime în mașină

Un caz similar s-a petrecut la începutul anului în SUA, când doi ofiţeri de poliţie din New York au fost prinși întreținând relații sexuale într-o mașină parcată în fața unei secții de la periferia Brooklyn-ului. Un vecin a sunat la 911 din cauza „strigătelor puternice”.

Ofițerii aflați în timpul liber au fost găsiți goi în mașină. Întâlnirea a avut loc în parcarea unde oamenii legii își parchează mașinile personale, în apropierea secției. Martorul care a alertat poliția a declarat că a auzit o femeie țipând, dar nu a văzut ce culoare are mașina.

Colegii celor doi au venit în parcare pentru a investiga strigătele și i-au găsit dezbrăcați, în mașină. „Făptașii” au negat că ar fi întreținut relații sexuale, însă relația dintre ei era cunoscută, mai ales după ce soția bărbatului a aflat de infidelitatea partenerului și a făcut scandal în secție, vara trecută, potrivit Fox News.