Amintirile unui sanitar din PRIMUL RĂZBOI MONDIAL despre AUTO-BRANCARDELE acelor vremuri

Marele război începuse, dar România nu se hotărâse de care parte să intre în luptă.

Între 1914-1916 guvernul I.I.C. Brătianu se preocupa, printre altele, și de reorganizarea serviciului sanitar al Armatei, care, ca și întreaga Armată, era mai mult ca să fie.

Ca să umple imensele goluri, a implicat și cercetașii. A început să dezvolte serviciul sanitar de pe câmpul de luptă, din zona dinapoi, în spatele liniilor de luptă, şi zona interioară, spitale regionale etc. Cercetaşii îşi asumă și ei responsabilităṭi, printre care şi acelea de sanitari şi brancardieri.

 Născut în 1901, Constantin Durican a servit cercetaş voluntar încă din primele zile ale intrării României în război. Avea să primească „Crucea Comemorativă”, „Crucea Regina Maria” şi „Medalia Victoriei”. A devenit general în 1994 şi a trăit 100 de ani.

Liga Europa. Hoffenheim - FCSB, 0-0. Campioana României, un rezultat cu bătaie spre primăvara europeană

Sfârșit de ani cu restructurări în televiziune. Două prezentatoare au fost date afară

Iată ce-și amintea, în 1996, Constantin Durican, într-un interviu realizat de Octavian Silivestru pentru Arhiva de istorie orală a Radioului Public:

„În 1914 am primit un ordin de chemare la spitalul din localul Liceului Petru Rareş, din Piatra Neamṭ, pe care-l făcuseră spital. Era cea care conducea spitalul, doamna Focşa, şi medic Ţicău, chirurg. Şi am fost dat la o secţie de auto-brancardă, aveam atunci o Companie de auto-brancarde, împărţite în două, o secţie la Prezan şi o secţie la Averescu. Şi cu această secţie de brancarde am terminat războiul…

 Vă rog să ne explicaţi ce înseamnă o auto-brancardă.

 O maşină de transport a răniţilor de pe câmpul de luptă, de la primele posturi de ajutoare, la spitalele interioare, […] maşină cu motor.

 Şi câte persoane deserveau această maşină?

Era şoferul respectiv, un gradat – care nici nu ştiam ce grad are -, iar eu eram brancardier. Aveam întâi coleg pe Mitică Pantazi, fiul profesorului de şcoală primară şi pe urmă un evreu. Prea mult nu pot să vă spun, decât unde am făcut serviciul şi unde făceam. Veneam cu maşinile respective, umpleam spitalele, paturile respective de la spitalul din Piatra Neamţ, la mai multe spitale, toate şcolile le făcusem spitale.”