Deși sunt destui cei care regretă dictatura comunistă spunând că se trăia mai bine înainte de 1989, mărturiile martorilor care au prins acele vremuri negre îi contrazic.
Magazinele goale, criza alimentară, cozile interminabile pentru produse de strictă necesitate, lipsurile de tot felul erau o constantă în Epoca de aur, așa cum era descrisă de propaganda ceaușistă. Deși teoretic trăiau în cea mai bună dintre societăți, cetățenii României socialiste făceau eforturi pentru a supraviețui de la o zi la alta.
Românii așteptau cu zilele în fața magazinelor alimentare, la cozi interminabil, sperând că poate „se bagă ceva”. Fie că era vorba de puii rahitici, piele și os, cunoscuți drept „Frații Petreuș” sau copitele – „adidașii” – de porc, oamenii nu refuzau nimic.
În jurnalul secret scris de arhitectul Gheorghe Leahu, publicat în volum sub titlul „Arhitect în «epoca de aur»”, de Fundația Academia Civică, 2004, sunt descriși ultimii ani ai dictaturii, perioada 1985-1989. Fragmente din amintirile arhitectului pot fi citite pe site-ul Memorial Sighet.
Arhitectul Gheorghe Leahu surprinde anii în care Ceaușescu a dispus demolarea vechiului și cochetului București și transformarea sa într-un oraș de tip coreean. Viaţa de zi cu zi era un coşmar, iar el a descries cele mai hidoase hidoase fațete ale acelei epoci.
Viața la coadă pentru alimente
Iată ce povestea arhitectul pe 28 februarie 1986, o zi geroasă cu temperaturi de -15 gr. C, despre România condusă de Nicolae Ceaușescu:
„Înainte de a ajunge la slujbă, în cartierul Piaţa Romană, Căderea Bastiliei-Visarion, la Alimentara coadă de 50 de persoane, când am trecut eu dimineaţa la 7,30. Alţi 30 făcuseră un foc de cutii de carton şi un cauciuc uzat de bicicletă, cu o pălălaie de 1 m înălţime şi jucau ţonţoroiul ca să se încălzească. Coada le-o ţineau cunoscuţii, vecinii. De cu seară s-a răspândit vestea că s-au adus pui.
Alimentara se deschide la 8,00, mulţi stăteau la coadă pe ger de -15 gr. C de la ora 4,30 – 5. Ce fel de oameni erau? Bătrâni şi oameni foarte cumsecade, bine îmbrăcaţi, dintr-un vechi şi onorabil cartier al Bucureştiului. Nu s-a mai văzut aşa ceva. Pentru 2-3 pui (că nu se dau mai mulţi), oamenii cei mai civilizaţi care au mai rămas în Bucureşti stau, ca cei mai amărâţi dintre pământeni, în ger aspru, bătrâni şi disperaţi, la cozile mizeriei“.
Aventură pentru o bucată de brânză
O lună mai târziu, pe 21 martie, arhitectul nota o întâmplare similară, despre cum oamenii erau obligați să alerge de la o alimentară la alta pentru a prinde o bucată de brânză.
„De trei zile s-a adus la diferite alimentare brânză de burduf şi parmezan. De circa trei luni, reţineţi bine: de cca trei luni nu s-a adus deloc brânză în reţeaua de comerţ. De trei zile am tot încercat să iau brânză, dar fiind legat de serviciu, fără să-mi pot permite să plec în timpul programului, sunt nevoit să asigur aprovizionarea familiei numai în afara orelor de program.
Azi am plecat de acasă de la 6.30, am ajuns la Piaţa Amzei cu peste o oră înainte de a începe serviciul. Am găsit brânză de burduf la o coadă la care am stat 55 de minute şi am luat maximum ce se dădea l,5 kg de brânză, de 44 lei şi 1/2 kg parmezan, de 63 lei. O vom pune la congelator pentru ziua lui Dan, care împlineşte pe 5 aprilie 23 ani, sau poate pentru Paşte”, a scris arhitectul.
Cum se murea la coadă la carne în România lui Ceaușescu
Gheorghe Leahu, descrie, în aceeași zi, o tragedie. Un om care a murit la o coadă, așteptând pentru o bucată de carne.
„Vin acasă pe la ora 17 cu troleibuzul. În staţia unde cobor, la Mărăşeşti, înghesuială mare de oameni şi o Salvare. Întreb ce s-a întâmplat, fără să zăbovesc. Răspunsul e cutremurător: o femeie de cca 55 de ani a stat la coadă la carne în frig, timp de 4 ore, i s-a făcut rău, nu merge nici o maşină particulară, n-a putut să o ajute nimeni, au aşteptat maşina Salvării care a venit după 20 de minute, dar era prea târziu…
Iată că în România acestor ani se moare la coadă la carne“, a mai arătat în jurnalul său.
Proiectantul magazinului Unirea
Arhitectul Gheorghe Leahu este unul dintre cei 28 arhitecţi români de prestigiu, creatori de patrimoniu cultural din ultimii 120 ani. Între anii 1957-1991, Gheorghe Leahu a proiectat şi coordonat în cadrul Institutului „Proiect Bucureşti”, mai multe ansambluri de locuințe precum și obiective istorice din zona Lipscani.
Este autor al proiectelor: Magazinul Universal „Unirea”, blocuri din ansamblul Calea Dorobanţilor, Spitalul O.R.L. „Dr. Hociotă”, extinderea Spitalului „Dr. I. Cantacuzino”, Fabrica de băuturi răcoritoare Ci-Co (astăzi Coca-Cola), Spălătoria Industrială „Nufărul” Militari etc.
A fost de trei ori laureat al Premiilor Uniunii Arhitecţilor din România pentru lucrările sale.
Între anii 1977-1989 a luat atitudine împotriva demolărilor şi pentru apărarea patrimoniului arhitectural ameninţat cu distrugerea.