Timp de câteva luni, ne-am străduit să creionăm cu „tăieturi“ din gazete o perioadă în care s-au pus temeliile epocii comuniste.

Începând de astăzi, vom căuta să vedem cum s-a perpetuat comunismul în ţara noastră şi cu ce consecinţe. Pentru aceasta, ne vom folosi de aceleaşi mijloace, ziarele. Vom „sări“ peste mai mult de un deceniu. Ne aflăm, aşadar, la începutul anului 1960. „Dictatura proletariatului“ s-a consolidat. Tovarăşul Gheorghe Gheorghiu- Dej mai are de trăit patru ani şi câteva luni. Tovarăşul Nicolae Ceauşescu roboteşte pe undeva, prin eşalonul doi al partidului, fără să bănuiască nimic despre ce viitor îi este hărăzit. Tovarăşul Ion Iliescu, „tânăr şi neliniştit“, activează ca preşedinte al Consiliului Asociaţiilor Studenţeşti. Stalin a murit de câţiva ani, iar la Kremlin „domneşte“ Nikita Sergheevici Hruşciov. „Prietenia“ cu URSS nu mai este la fel de „fierbinte“, dar, ca să reluăm o glumă a vremii, „când plouă la Moscova, la Bucureşti se deschid umbrelele“.

„Scânteia“, ca zeama de varză

E duminică, 3 ianuarie. Poporul este încă mahmur. Revelionul a lăsat urme. Ziarul partidului „sună deşteptarea“. Mâine, oamenii muncii trebuie să fie la treabă. Articolul de fond are rolul de a-i dezmetici pe români la realitate. E un fel de ciorbă de potroace.
 
„Însorit început de an nou. Anul 1960 a apărut pe lume în nădejdile popoarelor de întărire a păcii, de limpezire a orizonturilor vieţii internaţionale, de destindere şi colaborare. Cetăţenii patriei noastre l-au întâmpinat cu bucurie. (…) În patria noastră, devenită republică populară, omul muncitor şi-a dezdoit spinarea, a ridicat fruntea, trăieşte o viaţă nouă şi munceşte cu dârzenie şi stăruinţă s-o facă tot mai frumoasă.“
 
„Scânteia“ nu uită să mulţumească, oarecum formal, Kremlinului, care, atenţie, nu mai este numit „Marele prieten de la Răsărit“.
                                                                                                                                      
„Pe această cale, poporul nostru (…), cu puteri sporite datorită ajutorului frăţesc al Uniunii Sovietice şi relaţiilor de colaborare cu celelalte ţări socialiste, a zmuls ţara din mizeria şi înapoierea economică de la care a fost nevoit să pornească opera de construcţie socialistă…“

Şi-acum, gata, pare să spună „Scânteia“, destul cu distracţia!


„Păşim într-un an nou înarmaţi cu un program concret de activitate – obiectivele stabilite de Plenara C.C. al P.M.R. din decembrie 1959. (…) Anul acesta ne va apropia de obiectivul terminării în linii mari a construirii socialismului şi de trecerea la etapa desăvârşirii construcţiei socialiste. Spor la muncă, dragi tovarăşi, în noul an!“ („Scânteia“, duminică, 3 ianuarie 1960)