Experții dezvăluie că Belgia este pe cale de a deveni o bază de operațiuni a ISIS în războiul împotriva Occidentului. Gruparea teroristă se bazează în Europa pe o rețea francofonă. Pentru urmărirea fi ecărui jihadist este nevoie de câte 25 de ofițeri anti-tero
Doar două ore trecuseră de la arestarea lui Salah Abdeslam, vineri seara, la Molenbeek, lângă Bruxelles, când premierul belgian și președintele francez găseau de cuviință să iasă, umăr la umăr, într-o triumfală conferință de presă. Iar Charles Michel a reușit imposibilul: să fie mai teatral decât François Hollande. El a mulțumit solemn „forțelor de securitate, serviciilor de informații, forțelor de poliție, magistraților, anchetatorilor”, ai căror reprezentanți au fost aliniați frumos în fața presei, și chiar și-a permis o glumiță la care lumea a râs. S-au făcut promisiuni solemne de stârpire a terorismului, s-au luat angajamente... După trei zile, toți acei oameni în uniformă sau civili de la masa festivă se umpleau de rușine: Bruxelles-ul devenea teatrul celui mai sinistru carnagiu din istoria sa recentă.
„Un kamikaze ratat”
Islamologul Mathieu Guidère a comentat sarcastic pentru Le Figaro triumfalismul Bruxelles-ului și Parisului: „Este sigur că oficialii belgieni și francezi au supralicitat. Ca și presa. Serviciile franco-belgiene s-au concentrat pe Salah Abdeslam, care nu este decât un kamikaze ratat, amenințat cu moartea de Statul Islamic (pentru că nu s-a detonat la Paris; la Molenbeek el s-a predat de bună voie – n.r.). S-a făcut un star dintr-un aghiotant logistic. În acest timp, se punea la cale un atac coordonat, în ciuda nivelului de vigilență ridicat.”
Marele fiasco al serviciilor belgiene a stârnit reacții încă și mai virulente peste Ocean. Un înalt resposabil american din domeniul informațiilor, citat de The Daily Beast, i-a comparat pe omologii săi de la Bruxelles cu niște „copii” și a punctat: „Ăsta e spionaj de rahat!”
Țară sub ocupație
Chiar și înainte de arestarea lui Abdeslam, în mediile antiteroriste americane existau temeri că în Belgia se pregătește un mare atac. Ofertele de ajutor ale Statelor Unite s-au lovit de resursele limitate ale Bruxelles-ului în materie de securitate, pe fondul creșterii spectaculoase a comunităților de imigranți. Autoritățile belgiene le-au permis acestora să se enclavizeze, să creeze așa-numitele „no-go zones”, cartiere musulmane unde legea practic nu operează. Molenbeek, la periferia Bruxelles-ului, este un adevărat cuib jihadist.
Oficialul din serviciile secrete americane este necruțător: „În UE, infiltrarea jihadiștilor are loc de două decenii. Iar ei (serviciile belgiene – n.r.) abia acum au început să se ocupe de asta. Când oamenii noștri iau legătura cu ei, parcă vorbesc – o s-o spun pe șleau – cu niște copii. Nu reacționează, nu înțeleg ce se petrece. Sunt negativiști. Pentru ei este prea înspăimântător să accepte că țara lor este pe cale să fie ocupată.”
Serviciile belgiene, „orbite de Allah”
măsură a incapacității autorităților belgiene o reprezintă cazul Abdelhamid Abaaoud, comandantul belgian „din teren” al atacurilor coordonate de la Paris, din 13 noiembrie 2015. Acesta a fost implicat anterior în patru acțiuni teroriste în Europa și a scăpat de fiecare dată, deși era dat în urmărire generală. În numărul din februarie 2015 al publicației de propagandă a ISIS, Dabiq, Abaaoud se lăuda cum a reușit să păcălească întreg sistemul de securitate european, deși portretul său fusese publicat în toată presa occidentală. Iată cum relatează el ieșirea din Belgia: „Necredincioșii au fost orbiți de Allah. Am fost oprit de un ofițer care s-a uitat la mine, ca să mă compare cu fotografia mea, dar m-a lăsat să plec, pentru că nu a văzut asemănarea”
Belgia, călcâiul lui Ahile al Occidentului
Gilles Kepel, expert francez în domeniul terorismului, susține că Belgia este vizată pentru a fi transformată într-o bază pentru teroriști: „Jihadiștii cred că Europa este punctul vulnerabil al Occidentului, iar Belgia este punctul vulnerabil al Europei”. Multe dintre marile atacuri teroriste recente din Europa au legături cu Belgia. În mai 2014, francezul Nemmouche, jihadist cu stagii în Siria, a atacat Muzeul Evreiesc din Bruxelles. Armele folosite de Amedy Coulibaly în atacul de la supermarketul evreiesc din Paris, pe 9 ianuarie 2015, la două zile după masacrul de la Charlie Hebdo, provin de la Bruxelles. Atacurile de la Paris din 13 noiembrie 2015 au legături clare cu Molenbeek, periferie a Bruxelles-ului. Mulți dintre atacatori provin de aici sau au locuit aici.
FOTO: Percheziție în Anderlecht FOTO: AGERPRES
Expertul Jean Charles Brisard susține că ISIS din Europa este o rețea francofonă. De ajuns să amintim cum teroriștii de la Paris au traversat frontiera franco- belgiană ca pe un bulevard. Brisard a calculat că 534 de belgieni au plecat în Siria la jihad, iar 200 dintre ei s-au întors, de aceea, susține el, aparatul franco-belgian al ISIS este mult mai mare decât se credea inițial. Iar urmărirea individuală a teroriștilor pare o muncă de Sisif.
„Până acum, se știe că rețelele includ în principal 20 de indivizi în jurul celor 10 teroriști (de la Paris – n.r.). Deci sunt cel puțin 30. Se pare că mai sunt patru – cinci, pe care nu îi știm încă”, afirmă Brisard. Pentru urmărirea fiecărui terorist este nevoie de cel puțin 20-25 de agenți anti-tero, susține el. Coulibaly, de exemplu, a folosit 20 de telefoane diferite și a fost nevoie de câte un ofițer pentru a monitoriza apelurile fiecăruia.
Un oficial belgian din serviciul anti-terorism declara săptămâna trecută pentru BuzzFeed News că, din cauza dimensiunilor restrânse ale aparatului de anchetă și a numărului uriaș de investigații privindu- i pe belgienii suspectați că aderă la ISIS, practic fiecare detectiv din poliție și ofițer militar de contrainformații se ocupă de investigații jihadiste.
Nemaivorbind de birocrație: poliția din Bruxelles este împărțită în șase corpuri pe 19 districte, la o populație de 1,3 milioane.