Exerciţiile militare comune între Coreea de Sud şi SUA realizate luna trecută au inclus un scenariu de ocupare şi de "stabilizare" a Coreii de Nord, potrivit unei publicaţii sud-coreene.
Cei doi aliaţi au fost implicaţi într-un scenariu similar în 2010, însă, în acest an, rolul trupelor sud-coreene a fost consolidat, Statele Unite ocupând o poziţie de susţinere, scrie publicaţia Dong-A Ilbo.
Manevrele comune dintre Seul şi Washington au fost în mare parte simulate pe calculator, însă s-au desfăşurat şi pe teren.
Potrivit unui important oficial guvernamental citat de ziar, exerciţiile denumite "Wind of freedom" au inclus antrenamente pentru acordarea de ajutor umanitar Coreii de Nord după ocuparea teritoriului său, precum şi restaurarea serviciilor sale administrative.
"Pentru prima dată, în cadrul acestor exerciţii armata sud-coreeană a ocupat poziţia de comandă în stabilizarea RPDC, sprijinite de Statele Unite", a declarat o sursă militară citată de ziarul sud-coreean, preluat de Agerpres.
Un purtător de cuvânt al Ministerului sud-coreean al Apărării a refuzat să comenteze, precizând că detaliile manevrelor sunt confidenţiale.
Exerciţiile comune din perioada 20-31 august au provocat, ca de fiecare dată, indignarea Coreii de Nord, care le consideră o repetiţie generală înaintea unui atac real.