Americanul intrat ilegal în Coreea de Nord vrea să obţină azil, anunță Phenianul
- Iuliu Vlădescu
- 17 august 2023, 08:37
Potrivit presei oficiale nord-coreene, soldatul american Travis King a recunoscut că „a intrat ilegal” în Coreea de Nord pe 18 iulie şi şi-a exprimat voinţa de a obţine azil în ţară sau într-o ţară terţă. Pentagonul a arătat că nu a fost în măsură să verifice aceste afirmaţii.
Soldatul american intrat luna trecută în Coreea de Nord a recunoscut că a intrat ilegal şi şi-a exprimat dorinţa de a obţine azil în ţară sau într-o ţară terţă, a relatat marţi, 15 august, presa oficială nord-coreeană. Sunt primele comentarii făcute de Phenian despre acest caz, scrie France24.
Travis King trebuia să se întoarcă în Statele Unite după ce a avut necazuri cu justiţia sud-coreeană, dar a trecut frontiera cu Nordul pe 18 iulie amestecându-se într-un grup de turişti care vizitau zona demilitarizată care desparte cele două Corei.
„Potrivit unei anchete a unui organ competent al RPDC (Republica Populară Democrată Coreeană, n. red.) Travis King a recunoscut că a intrat ilegal pe teritoriul RPDC”, a relatat agenţia de presă oficială KCNA, utilizând numele oficial al Coreii de Nord.
Potrivit KCNA, Travis King a spus că a decis să intre în Coreea de Nord din cauza „tratamentelor inumane şi discriminării rasiale din cadrul armatei americane”.
Travis King „a fost ţinut sub control de soldaţi ai Armatei populare a Coreii când a intrat deliberat” într-o zonă nord-coreeană, a adăugat agenţia, confirmând pentru prima dată detenţia militarului.
Travis King şi-a „exprimat voinţa de a căuta refugiu în RPDC sau într-o ţară terţă, declarându-se deziluzionat de societatea non-egalitară americană”, a mai susţinut KCNA, precizând că o anchetă a regimului este în continuare în desfăşurare.
Pentagonul a arătat marţi că nu este în măsură să verifice afirmaţiile atribuite lui Travis King de media nord-coreene. „Rămânem concentraţi (ca întoarcerea sa să se facă în deplină securitate). Prioritatea ministerului este de a-l aduce pe soldatul King acasă şi folosim toate mijloacele disponibile pentru a reuşi”, a declarat un purtător de cuvânt al Pentagonului.
„Oportunitate de propagandă”
Primul comentariu oficial al Coreii de Nord despre soldatul King este pură propagandă, a estimat pentru AFP Soo Kim, fostă analistă a CIA, expertă în practica politică în cadrul LMI Consulting.
„Trecerea lui King în Coreea de Nord a furnizat regimului lui Kim o oportunitate cu multiple intrări, prima ducând, evident, la eventuale negocieri cu Statele Unite pentru eliberarea lui King”, a declarat ea, subliniind că nord-coreenii sunt „negociatori duri”.
„Este şi o oportunitate pentru propaganda regimului de a se pune într-o lumină favorabilă, de a răsturna situaţia în aşa fel încât să critice Statele Unite şi să exprime ostilitatea profund înrădăcinată a Phenianului faţă de Washington”, a adăugat ea.
(Traducere: Gabriela Sîrbu; RADOR)