Jumătate dintre statele americane renunță la măsurile de restricție impuse din cauza pandemiei de coronavirus.
Asta în contextul în care autorităţile federale au raportat peste 2.000 de morţi, pentru a treia zi la rând. Până acum, 63.000 de americani și-au pierdut viața, numărul contaminărilor cu noul coronavirus depășind un milion de cazuri.
„Şi preşedintele Trump a anunţat că părăseşte, săptămâna viitoare, Casa Albă pentru vizite în Arizona şi Ohio. France Presse comentează că schimbarea de decor i-ar putea da ocazia preşedintelui republican să dea un nou avânt campaniei electorale şi o nouă imagine a modului său de gestionare a crizei sanitare şi economice, tot mai criticat cu şase luni înaintea alegerilor”, potrivit RRA.
Ieri, Trump și-a reluat atacurile la adresa Chinei, anunțând în timpul unei conferințe de presă susținute la Casa Albă că are „dovezi” că noul coronavirus (SARS-Cov-2) provine dintr-un laborator din Wuhan, mai precis de la Institutul de Virusologie.
Președintele american nu a pierdut ocazia de a-i ataca iar pe șefii Organizației Mondiale a Sănătății, spunând că „ar trebui să le fie rușine de ei înșiși” pentru că virusul „nu ar fi trebuit să scape din China”.
Întrebat de un reporter dacă a văzut „ceva care să îi ofere un grad ridicat de încredere” că virusul își are originea în laboratorul chinez, președintele a răspuns: „Da, am văzut”. Dar a refuzat să ofere amănunte. „Nu pot să vă spun asta, nu am voie să vă spun asta”, a răspuns Trump.